„Cu faţa suptă de durere nu-l poţi cânta pe Schubert, şi cu atât mai puţin «Cvintetul păstrăvului»“, spune Caribaldi în spectacolul „Puterea obişnuinţei“. Austriacul Thomas Bernhard (1931-1989), unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi postbelici, ar fi împlinit 80 de ani pe 9 februarie.
Suflete goale, printre copaci dezveliţi de frunze. Muzicieni pe care arta lor nu-i salvează. Tehnica, disciplina şi repetiţiile duse la extrem ucid sufletele şi sensibilitatea artiştilor, un jongler, un dresor şi un clovn. Artiştii dintr-un mic circ devin marionete dezasamblate şi mutilate sub mâna de fier a lui Caribaldi (Marius Cordoş), care-şi terorizează inclusiv nepoata-balerină (Maria Gârbovan).
„Puterea obişnuinţei", un spectacol controversat, care a generat scrisori vehemente în breaslă din cauza neselecţionării anul trecut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, merită văzut la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov. A monta un asemenea text-manifest, elitist, rămâne un act de curaj din partea regizorului Claudiu Goga, care, astfel, pune în discuţie sensul artei şi al creaţiei. Goga, prin textul lui Bernhard, vorbeşte despre artiştii care se tranformă în monştri atunci când nu ştiu să-şi tempereze obsesia perfecţiunii. Tehnica extremă fără sensibilitate şi emoţie nu antrenează spiritul, ci numai îl ucide, aşa cum arată şi filmul lui Fellini, din 1979, „Proba de orchestră".
Tehnică extremă
Piesa scrisă de Thomas Bernhard pentru Festivalul de la Salzburg din 1974 spune povestea bătrânului director de circ Caribaldi, care, de 22 de ani, alături de trupa sa, exersează continuu „Cvintetul Păstrăvul" de Schubert. De altfel, fragmente din muzica lui Schubert sunt transpuse în timpul spectacolului prin înregistrări ale Filarmonicii Braşov. „Căutarea perfecţiunii trebuie să fie scopul oricărei arte. Un mare pianist va continua să cânte şi să cânte, c
