Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obsesia care ucide muzica

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

„Cu faţa suptă de durere nu-l poţi cânta pe Schubert, şi cu atât mai puţin «Cvintetul păstrăvului»“, spune Caribaldi în spectacolul „Puterea obişnuinţei“. Austriacul Thomas Bernhard (1931-1989), unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi postbelici, ar fi împlinit 80 de ani pe 9 februarie.

Suflete goale, printre copaci dezveliţi de frunze. Muzicieni pe care arta lor nu-i salvează. Tehnica, disciplina şi repetiţiile duse la extrem ucid sufletele şi sensibilitatea artiştilor, un jongler, un dresor şi un clovn. Artiştii dintr-un mic circ devin marionete dezasamblate şi mutilate sub mâna de fier a lui Caribaldi (Marius Cordoş), care-şi terorizează inclusiv nepoata-balerină (Maria Gârbovan).

„Puterea obişnuinţei", un spectacol controversat, care a generat scrisori vehemente în breaslă din cauza neselecţionării anul trecut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, merită văzut la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov. A monta un asemenea text-manifest, elitist, rămâne un act de curaj din partea regizorului Claudiu Goga, care, astfel, pune în discuţie sensul artei şi al creaţiei. Goga, prin textul lui Bernhard, vorbeşte despre artiştii care se tranformă în monştri atunci când nu ştiu să-şi tempereze obsesia perfecţiunii. Tehnica extremă fără sensibilitate şi emoţie nu antrenează spiritul, ci numai îl ucide, aşa cum arată şi filmul lui Fellini, din 1979, „Proba de orchestră".

Tehnică extremă

Piesa scrisă de Thomas Bernhard pentru Festivalul de la Salzburg din 1974 spune povestea bătrânului director de circ Caribaldi, care, de 22 de ani, alături de trupa sa, exersează continuu „Cvintetul Păstrăvul" de Schubert. De altfel, fragmente din muzica lui Schubert sunt transpuse în timpul spectacolului prin înregistrări ale Filarmonicii Braşov. „Căutarea perfecţiunii trebuie să fie scopul oricărei arte. Un mare pianist va continua să cânte şi să cânte, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 35 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 55 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 30 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 28 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°