Scindarea Sudanului-în Sudanul de Sud și Sudanul de Nord-decisă, recent, în baza unui referendum, ar putea aduce țării noastre un prejudiciu de 170 milioane de dolari, scrie Bursa.
Sudanul reprezintă pentru ţara noastră al doilea debitor, după Irak, în privinţa datoriilor istorice pe care le avem de recuperat din activităţile de export şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989.
Datele MFP, remise la solicitarea Bursa, arată că Sudanul ne datora, la 31 decembrie 2010, 169 mil. dolari şi alte 881.325 lire sterline. Datoria Sudanului reprezintă, în procente, circa 14% din stocul total de creanţe externe (în dolari) pe care îl avem de recuperat din relaţiile comerciale derulate în perioada comunistă, în valoare totală de circa 1,25 miliarde dolari. Ţara noastră mai are de recuperat alte 1,23 miliarde ruble transferabile de la Cuba. Divizarea Sudanului debitor, în două state distincte, aduce în prim-plan o nouă problemă: care dintre cele două state "gemene" va recunoaşte creanţa externă datorată ţării noastre şi cu care dintre acestea vor reuşi autorităţile noastre să găsească o punte de dialog.
Scindarea Sudanului-în Sudanul de Sud și Sudanul de Nord-decisă, recent, în baza unui referendum, ar putea aduce țării noastre un prejudiciu de 170 milioane de dolari, scrie Bursa.
Sudanul reprezintă pentru ţara noastră al doilea debitor, după Irak, în privinţa datoriilor istorice pe care le avem de recuperat din activităţile de export şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989.
Datele MFP, remise la solicitarea Bursa, arată că Sudanul ne datora, la 31 decembrie 2010, 169 mil. dolari şi alte 881.325 lire sterline. Datoria Sudanului reprezintă, în procente, circa 14% din stocul total de creanţe externe (în dolari) pe care îl avem de recuperat din relaţiile comerciale derulate în perioada comunistă, în valoare tota