Am călătorit de curând cu trenul, cu nişte prieteni, de la Bucureşti la Braşov şi înapoi. Prima impresie, în Gara de Nord, a fost un pic şocantă. Paza la intrarea pe peron era extrem de strictă. Nu trecea nimeni fără bilet. Pe moment, m-am bucurat, m-am simţit ceva mai în siguranţă. Siguranţa a durat, însă, doar până ne-am instalat în vagon, unde se perindau nestingheriţi cerşetori, vânzători, „muţi“ cu bileţele şi brelocuri, pe care nu părea să-i fi controlat nimeni, niciodată. Erau ca la ei acasă. După ce trenul a plecat, am fost şi martorii unei minuni. Un olog, care a trecut prin vagon tânguindu-se şi târându-se pe jos, a revenit după câteva minute, alergând din sens opus de frica controlorilor. Care controlori au apărut agale şi tacticoşi. Şi, pe măsură ce avansau în vagon, amuţeam de uimire. Vagonul era împărţit în două rânduri de scaune: unul pe o parte, cu un şir de locuri, altul pe cealaltă parte, cu două şiruri de locuri. Controlorii erau doi, arătau de parcă dormiseră în şanţ şi îşi împărţiseră munca judicios - unul composta biletele pe dreapta, iar celălalt biletele pe stânga.

Noi, cârcotaşi cu apucături corporatiste, n-am putut să nu ne întrebăm filosofic: decât doi controlori care arată ca dracu şi compostează ori pe stânga, ori pe dreapta, nu mai bine unul singur care să arate ca lumea şi să composteze şi pe stânga, şi pe dreapta?

Genul ăsta de întrebări existenţiale nu va apărea niciodată în mintea CFR de stat. De compostat. Nu pare să preocupe CFR nici faptul că un călător nu ştie ce cumpără, când cumpără bilet. Poţi nimeri în vagoane de clasa întâi compartimentate sau necompartimentate, cu prize sau fără, în bună stare sau jalnice, ba chiar (mi s-a întâmplat la ultima călătorie), care arată mult mai rău decât cele de clasa a doua.

Iar ca o ultimă lămurire pentru oricine vrea să decidă dacă e sau nu adeptul privatizării, recomand