Anul acesta vor apărea în Alexandria primele semibariere pentru parcări care vor consuma din bugetul local 120.000 de lei. Aleşii locali vor să pună semibariere la parcările blocurilor cuprinse între străzile Libertăţii şi Carpaţi.
Ideea i-a venit primarului Alexandriei, Victor Drăguşin, care a considerat că, printr-o astfel de iniţiativă ar stopa parcările haotice din cea mai aglomerată zonă a oraşului. “ La blocurile dintre strada Carpaţi şi strada Libertăţii este o zonă foarte aglomerată, ca parcări. La solicitarea cetăţenilor am considerat că este necesar să instalăm semibariere pe bază de cartele de abonament, astfel ca locatarii blocurilor să aibă garanţia locului de parcare asigurat în interiorul parcării ” a declarat primarul municipiului. Aleşii locali care au votat, majoritar, pentru alocarea din bugetul local a sumei de 120.000 de lei cu care urmează să se realizeze semibarierele.
Semibarierele vor fi puse după ora 17.00
Semibarierele vor fi ridicate pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 17.00, pentru a putea permite circulaţia pe drumurile publice. Acesta vor fi puse doar după ora 17.00, până la 6.00 dimineaţa . Cei care îşi vor parca maşinile aici, în timpul zilei şi nu le vor ridica după punerea barierelor, vor rămâne cu ele blocate. În vreme ce locatarilor din blocurile A şi K le surâde ideea edililor, pentru că în acest fel vor avea locurile de parcare asigurate, celorlalţi alexăndreni care obţinuiau să parcheze în această zonă, nu le convine ideea. “ Eu lucrez la un magazin de pe centru şi îmi las maşina aici zilnic, până seara la 8.00. Dacă se pun barierele , eu o să îmi las maşina tocmai la trei străzi distanţă “, ne-a spus Viorica Stoian, o alexăndreancă de 43 de ani.