După romanul „Fairia“ şi volumul de schiţe „Numele mierlei“, Radu Pavel Gheo revine cu cel mai ambiţios volum al său de proză de până acum. „Noapte bună, copii!“ este o minunată carte despre pierderea inocenţei şi confruntarea cu propriile iluzii.
O scenă cu tineri în comunism: "Leo era tuns periuţă şi, cu statura atletică şi înălţimea lui de 1,90 m, degaja un aer milităros. Îi stătea foarte bine. Dar cu vreo lună şi ceva în urmă avusese şi el o freză la modă: îşi lăsase părul lui blond ca paiul lung, lung de tot, şi şi-l dăduse cu fixativ nemţesc, luat din ocsko. Şuviţele i se înălţau într-o coamă obraznică deasupra frunţii şi pe laturi, iar în spate i se întindeau drepte până peste gulerul hainei. Freza aceea stufoasă, pe care Leo şi-o modelase după cea a lui Nick Rhodes de la Duran Duran, dispăruse când venise data trecută în Oraviţa, la piaţa de sârbi.
Coborâse din tren, iar doi inşi în uniformă albastră de la miliţia feroviară îl legitimaseră, îl duseseră cu ei în ghereta de cărămidă din gară, care le ţinea loc de secţie, şi îi retezaseră părul făcându-i o cruce mare cu foarfeca-n creştet. «Eşti punkist, ai?», îl apostrofase unul dintre miliţieni în timp ce tăia cu încântare părul răsfirat al adolescentului. «Ştii că e interzis să umbli aşa? Şi să zici merci că nu te trimitem cu duba la liceu!», intervenise celălalt miliţian. «Direct la şcoală, să te vadă toţi colegii! Voi ăştia, timişorenii, vă credeţi mai şmecheri ca toată lumea!». În momentul acela numai şmecher nu se simţea Leo. Fierbea de ură şi voia să se ţină tare, dar lacrimile îi curgeau pe obraz. Vedea cum miliţianul îl trage de şuviţele de păr, aranjate cu atâta trudă, le taie şi apoi le azvârle pe jos. Înghiţea noduri şi simţea gustul sărat al lichidului ajuns pe buze. Când consideră că-şi făcuse treaba, miliţianul cu foarfeca îi întinse o mătură şi-un făraş. «Acum ia asta şi fă curat!»".
