* săptămâna trecută, Tribunalul Brăila a dispus anularea actului administrativ de sancţionare emis în iulie 2010, prin care ofiţerul era mutat pe o funcţie inferioară
* asta după ce, în septembrie, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au suspendat definitiv executarea actului respectiv *conducerea IPJ Brăila a dispus sancţionarea şefului Poliţiei Municipiului, prin mutarea pe o funcţie inferioară, acuzându-l de favorizarea unor traficanţi cu ţigări * asta după ce Arbunea a refuzat să-şi dea demisia la comanda lui Chivu * poliţistul a fost primul care a îndrăznit să refuze "oferta" şefului IPJ Brăila *nevinovăţia şefului Poliţiei Municipiului este susţinută atât de procurorii DNA, care au dispus neînceperea urmăririi penale, cât şi de judecători * în plus, DNA l-a găsit nevinovat pe ofiţer într-un alt dosar în care era acuzat de fapte de corupţie *
La un an de zile de când i s-a cerut prima dată să îşi dea demisia din funcţie, comisarul şef Costel Arbunea a mai obţinut o victorie în lupta pe care o duce cu şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Săptămâna trecută, magistraţii Tribunalului Brăila au dispus anularea actului administrativ de sancţionare emis în iulie 2010, prin care ofiţerul era mutat pe o funcţie inferioară. Asta după ce, în septembrie anul trecut, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au suspendat definitiv executarea actului respectiv. Decizia de anulare nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanţa superioară. Şeful IPJ Brăila a dispus sancţionarea şefului Poliţiei Municipiului, prin mutarea pe o funcţie inferioară, suspectându-l de favorizarea unor traficanţi cu ţigări. Se pare că eforturile depuse de cms. şef. Cătălin Chivu pentru "decapitarea" lui Arbunea, singurul poliţist care a refuzat să îşi dea demisia din funcţie la comanda sa, au fost până acum zadarnice. Nevinovăţia ofiţerului aflat la conducerea Poliţiei