Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Portret/Horaţiu Buzatu, arhitectul afacerilor cu maşini în Bănie

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Avea doar 25 de ani când, împreună cu un prieten, a decis să intre în afaceri. Astăzi deţine cea mai mare reprezentanţă auto din Oltenia.

În afaceri a fost ca şi în politică: un amestec de creativitate şi idealism. Dacă în politică aceste atuuri l-au trădat la un moment dat, în dezvoltarea firmelor sale au fost cele care l-au ajutat să meargă mereu mai departe. Spiritul boem al lui Horaţiu Buzatu a găsit mereu o contrapondere perfectă în pragmatismul asociatului său în afaceri şi vechi prieten, Mircea Nistor. „Am avut mare noroc cu el: e un tip cartezian, nu uită niciodată nimic şi ştie în fiecare clipă unde se află ceva. Cea mai mare parte a succesului nostru lui i se datorează“, spune Buzatu.

Începuturile afacerii sunt demne de un roman, pus în scenă într-o cameră a casei sale părinteşti. Acolo au început să curgă ideile, planurile, socotelile. „Cine mă crede acum când spun că am încheiat prima mea tranzacţie când am cumpărat lapte praf în plasă şi m-am dus cu tramvaiul la băcănie, să-l dau? Asociatul meu fura maşina lui taică-su ca să distribuim marfă“, îşi aminteşte, zâmbind, omul de afaceri. Încet-încet, eforturile celor doi tineri care au văzut în libertatea oferită de Revoluţie o oportunitate au dat roade. S-au mutat într-o gasonieră închiriată pe care ulterior au cumpărat-o, apoi au închiriat-o pe cea de lângă pentru ca mai apoi să o cumpere. Aşa s-a născut afacerea Arhidesign, firmă prin care cei doi distribuiau produse de papetărie şi pe care au transformat-o într-un cunoscut producător de profil.

Prima reprezentanţă auto din Craiova

Şi cum în afaceri e vital să ai noroc, dar şi să profiţi de şansele care ţi se ivesc în cale, nu a trecut mult până când a apărut firma Plusauto, prima reprezentanţă auto din Bănie. „Ne plăceau maşinile, dar dincolo de curiozitatea de a examina maşini în parcare, am avut şansa să mergem mai de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 2 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 43 minute
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum o ora
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum 2 ore
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

Autorităţile din Turcia au arestat zeci de utilizatori de social media care au reacţionat la arestarea primarului Istanbulului

Adevarul acum 35 minute
Poliţia turcă a arestat 37 de persoane care au postat mesaje pe social media după arestare primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunţat joi autorităţile turce.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum 37 minute
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

Salvamontiştii din Maramureş intervin pentru găsirea a trei ucraineni, rătăciţi în munţi, cu probleme medicale, fără apă şi provizii

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din judeţul Maramureş intervin, joi după-amiază, pentru găsirea a trei cetăţeni ucraineni care s-au rătăcit în munţi, ei având probleme medicale. De asemenea, ei le-au spus salvamontiştilor că nu au apă şi provizii. Potrivit Salvamont

Guvernul suedez propune ca poliţia să poată folosi inteligența artificială pentru recunoaştere facială şi alocă fonduri pentru securitate în şcoli

G4Media acum o ora
Guvernul suedez a anunţat joi că va aloca 300 milioane de coroane (27 milioane de euro) pentru măsuri de securitate în şcoli după cel mai grav masacru din istoria recentă a ţării, petrecut în luna februarie la un centru educaţional pentru adulţi, tr

Tichetele de valoare au generat 32 miliarde de lei în PIB-ul României, reprezentând peste 2% din economia naţională, arată un studiu al Academiei de Studii Economice

G4Media acum o ora
Tichetele de valoare sunt un motor important al economiei româneşti, contribuind cu peste 32 de miliarde de lei la Produsul Intern Brut (PIB) al României în 2023, ceea ce reprezintă peste 2% din PIB-ul naţional, potrivit unui studiu realizat de Acad

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 5 ore
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

0°/12°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°