@ Eu şi Jurnalul avem un prieten vechi, pe care de câte ori îl vedem la Moguli-TV, adică Realitatea plus Antena3 egal LOVE, ne trece doru’ de prestaţia lui nea Mitică Pelican.
@ Bravo, aţi ghicit! Aţi câştigat deja două înjurături de la Urbos, căde-i-ar netul! Egzact, la Vasile mă refer, căruia i se apropie funia de par. Eu atâta am să-i mai zic: Domnu’ Marica , sună-ţi un prieten, care să-ţi recomande un ginecolog de la Viena, care să-ţi dea o scutire medicală, în care să scrie că până acum te-a durut în cur de lege, iar de azi înainte suferi de inimă rea…
@ Cum care prieten? Vîntu, Vasilică…Ori de când îl vânează pe Băsescu , care şi-a întărit statul chiar la cererea vânătorului împuşcat în rotule, te lepezi de el? Vezi că nu e frumos şi s-ar putea ca Realitatea să schimbe placa în ceea ce te priveşte…Să te văd atunci unde te mai scălămbăi…Păi, numai Antena3 nu te-ar strânge?
@ Mă fură peisajul şi mă adresai direct lui Vasilică fără frică…Îmi cer scuze şi promit că nu mai fac.
@ Cu Mutu nu-mi permit, că n-o să mă risc cu ai lui Beinur …
@ Ce bine ar fi să avem şi noi berlusconii noştri! Ne-am face de cap cu partea frumoasă a lumii arabe, mai ceva de cum îşi făcea, până deunăzi, Vîntu cu faţa urâtă a Justiţiei noastre.
@ De la Patriarhul Miron Cristea, Dracu a mai văzut popă premier . Doamne, iartă-mă!
@ Dacă o face, Băsescu ăsta e dat dracului! Clar?
@ Alin, mare consumator de Coca-Cola, poate face acum economie. Şi-o va prepara în bucătărie, mulţumită lui Adi care a postat secretul chiar pe site-ul nostru.
@ Şoferii să-i mulţumească aceluiaşi Alin
@ Reclamaţiile le primesc la rubrica comentarii. Şpaga, rog, prin Vasile…Marica…))
@ Eu şi Jurnalul avem un prieten vechi, pe care de câte ori îl vedem la Moguli-TV, adică Realitatea plus Antena3 egal LOVE, ne trece doru’ de prestaţia lui nea Mitică Pelican. @N_