Loteria Naţională Olandeză a aprobat recent finanţare pentru un proiect prin care mai multe terenuri agricole abandonate din Carpaţi şi Delta Dunării vor fi redate faunei sălbatice şi vor fi repopulate cu ierbivore.
Proiectul, numit Rewilding Europe îşi propune nu numai reintroducerea în sălbăticie a ierbivorelor mari, dar şi deschiderea de noi oportunităţi pentru dezvoltarea unor ecosisteme funcţionale ca bază pentru noile economii rurale, în care natura va trebui să reprezinte principalul motor.
Aria de implementare include cinci regiuni pilot din Europa: Carpaţii de Est (Polonia, Slovacia şi Ucraina), partea vestică a peninsulei Iberice (Spania şi Portugalia), Velebit (Croaţia), Delta Dunării (România şi Ucraina) şi Carpaţii de Sud (România).
Suprafaţa totală inclusă în programul demarat de WWF-Olanda, Wild Wonders of Europe şi ARK Nature este de un milion de hectare, iar valoarea proiectului se ridică la 3,1 milioane de euro.
30 de milioane de hectare de terenuri abandonate în 2020
Asta în contextul în care în Europa se găsesc zeci de milioane de hectare de terenuri abandonate. Spre exemplu, un studiu recent al Institutului European pentru Politici de Mediu arată că suprafaţa acestora va creşte, ajungându-se la aproximativ 30 milioane de hectare, până în anul 2020.
„O soluţie simplă la această problemă o reprezintă crearea de ecosisteme funcţionale, populate de un număr suficient de animale mari şi reintroducerea în sălbăticie a unor specii”, susţine WWF într-un comunicat de presă. Astfel în cadrul proiectului se va lucra îndeaproape cu organizaţii locale, autorităţi, oameni de afaceri şi proprietari de terenuri, nu doar pentru a crea noi zone de natură sălbatică, ci şi pentru a dezvolta o economie sustenabilă şi care are la bază natura.
Mai mult, în următorii trei ani, alte cinci zone pilot din Europa vor fi incluse în proiect,