Saşa a făcut de duminică până ieri o vizită fulger la Clujpentru a-şi recupera lucrurile şi pentru a-şi lua rămas bun de lafoştii colegi. "Dacă ştiam că pleacă Traore, nu mă transferam înItalia", a mărturisit jucătorul.
Vândut pentru 375.000 de euro la Atalanta, liderul din Serie B,Saşa Bjelanovic (31 ani) s-a întors ieri pe fugă la Cluj pentrua-şi lua lucrurile rămase în urma plecării intempestive la Bergamo.Croatul şi-a vizitat prietenii, o parte din foştii colegi şi apredat cheile de la apartamentul închiriat. A avut însă timp şi deconfesiuni. Una dintre ele, stranie. "Ştiu că Serie A e foarteaproape, iar Atalanta are planuri foarte frumoase de viitor, dar săştii că îmi pare puţin rău că am plecat de la Cluj", spuneatacantul, uimit că CFR-ul a renunţat sau a vândut la nu mai puţinde cinci jucători din atac.
"Eu nu plecam, sincer, dacă aş fi ştiut că Traore va fi vândut.M-am acomodat aici, aveam prieteni, eram parcă de ani de zile înfamilia CFR", completează Saşa, care crede că în maxim douăsăptămâni va debuta pentru liderul din Serie B.
"Pe Saşa l-am vândut pe aceeaşi sumă pe care am şi dat-o peel când l-am adus, 375.000 de euro. Sper ca Pantelis Kapetanos săfie mai eficient ca Saşa", Arpad Paszkany, patron CFRCluj
"Eu nu plecam, sincer, dacă aş fi ştiut că Traore va fivândut. M-am acomodat aici, aveam prieteni, eram parcă de ani dezile în familia CFR", Saşa Bjelanovic, atacant CFRCluj
3 goluri în 13 jocuri disputate în Liga I în acest sezon e bilanţullui Saşa la CFR
Saşa a făcut de duminică până ieri o vizită fulger la Clujpentru a-şi recupera lucrurile şi pentru a-şi lua rămas bun de lafoştii colegi. "Dacă ştiam că pleacă Traore, nu mă transferam înItalia", a mărturisit jucătorul.
Vândut pentru 375.000 de euro la Atalanta, liderul din Serie B,Saşa Bjelanovic (31 ani) s-a întors ieri pe fugă la