Sunt însă acestea suficiente pentru construcţia unui partid modern în adevăratul sens al termenului, degrevat de apucăturile partidului-stat în a face şi gândi politica şi actul de guvernare? Răspunsul este nu, în primul rând pentru că aceste „cedări“ ar fi condiţionate de şefia PDL pentru Blaga. Sau pentru Boc. O a treia variantă nu cred că poate fi luată în calcul. Niciunul dintre „reformişti“ (unii figurează în această categorie în mod artificial, convinsă fiind doar de inflexibilitatea lui Macovei, de altfel singura pe care am auzit-o spunând ferm că nu se regăseşte în nicio tabără) nu intră în discuţie cu şanse. Aşadar, cred că şi Blaga, şi Boc gândesc cu seriozitate un astfel de amalgam şi fac un inventar de compromisuri.

Întrebarea e, în condiţiile în care partidul operează doar schimbări tactice de suprafaţă, pentru folosire în timp de campanie, şi nu o reformă de substanţă, care dintre cei doi ar fi mai util PDL. Răspunsul meu e Blaga. (Evident, dacă până atunci nu se va dovedi că e implicat în scandalul vămilor, ceea ce i-ar bloca ascensiunea.) Să explic. Asupra lui Blaga planează mari suspiciuni de integritate, ca să nu spun corupţie, dar „Boc cel cinstit“ a funcţionat pe modelul Iliescu. N-a furat el, dar a patronat un partid care s-a pesedizat, legăturile imorale cu banul public şi traficul de influenţă fiind practica obişnuită. A lăsat lucrurile să derapeze, în principal din lipsă de autoritate. Cazul Păsat este doar ultimul pe listă. Îmi povestea cineva că la întrunirile partidului, în timp ce vorbeşte Boc, se joacă solitaire sau se moţăie. Se vede asta şi din afară. Boc mârâie, iar caravana intereselor partidului se mişcă mai repede decât poate el să prindă de veste. Deci, ce folos că Boc are o imagine mai bună decât Blaga la capitolul integritate, dacă nu este capabil să strunească partidul şi sub el se petrec exact aceleaşi lucruri care s-