* e de părere liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc * acesta se referă la faptul că, din punctul său de vedere, în loc să îşi recunoască vina şi să ia măsuri pentru a îndrepta lucrurile, Băsescu "arată cu degetul doar în exterior, (...) spre a fugi de responsabilitatea pe care o poartă pentru haosul în care a aruncat România"
Liberalii brăileni consideră că principalul vinovat pentru criza economică în care se găseşte ţara este chiar preşedintele Traian Băsescu. Într-un comunicat de presă, liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, atrage atenţia că, în loc să ia măsuri pentru a salva ce mai e de salvat, Băsescu nu face decât să arate cu degetul în stânga şi dreapta şi să mintă poporul că România e ca şi ieşită din criză. "Traian Băsescu vorbeşte zilele astea din nou despre cinste, despre curăţarea sistemului, despre reforma statului, dar uită că, atât el cât şi propriul guvern nu au alt obiectiv decât satisfacerea clientelei politice portocalii şi menţinerea unui sistem corupt, nereformat şi păgubos, cu efecte negative atât în plan intern, cât şi în plan extern. Mai nou, Băsescu vrea să pozeze în salvatorul românilor, preocupat fiind, în fapt, doar de reabilitarea propriei imagini. Astfel, arată cu degetul doar în exterior, găseşte vinovaţi oriunde, doar pentru a fugi de responsabilitatea pe care o poartă pentru haosul în care a aruncat România", comentează Cătălin Boboc. În cadrul aceluiaşi comunicat, preşedintele liberalilor brăileni afirmă că preşedintele ţării nu poate fugi la nesfârşit de răspundere, mai ales în contextul în care, din punctul său de vedere, Băsescu este principalul vinovat de impunerea, prin minciună repetată şi fraudă, a unui guvern incompetent şi corupt, care a agravat situaţia economică a României.
"Lui Băsescu îi convine de minune să inducă ideea, falsă de altfel, ca ieşirea din parametrii de risc economic i se datorează lui şi guvernul