Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI anchetează averile a 15 lideri sindicali. Vezi lista celor vizaţi

Publicat in Antena 3, miercuri 16 februarie 2011 ·

ANI verifică dacă sindicaliştii şi-au dovândit nejustificat averea. 15 lideri sindicali, Vasile Marica, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Ion Albu, Marius Nistor, Gheorghe Isvoranu, Liviu Luca, Anton Hadăr, Marius Petcu, Vasile Lincu, Marian Gruiaşi Ion Popescu sunt achetaţi la această oră.

Verificările au loc în urma declaraţiilor publice făcute de fostul vameş Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova şi menţine unii angajaţi în vămi.

Fostul vameş Marius Ungureanu a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă - organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", condus de Vasile Lincu - că liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetare "Sed Lex", Vasile Marica, a luat mită de la angajaţi din vămi pentru a interveni în promovarea şi menţinerea lor în funcţii. Ungureanu a spus că, din 1997 şi până în 2002, i-a dat lui Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună.

Vasile Lincu: Eu am bani de la tatăl meu, care e plecat de 11 ani în Germania

Liderul Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3, că nu are nimic împotriva acestei anchete, întrucât nu are nimic de ascuns, însă nu i se pare normal să fie inclus pe listă, deoarcere nu se încadreaza în prevederile legale ale acestei anchete.

"Este dubios întrucât ANI s-a autosesizat cu privire la mai mulţi lideri de sindicat. am văzut lista(..) şi eram şi eu trecut deşi nu sunt preşedinte la nici o federaţie. Nu am nimic împotrivă, doar că eu nu mă încadrez în prevederile legale", a spus Vasiel Lincu.

Lincu a precizat că majoritatea avuţiilor sale provin de la tatăl său, care, plecat în Germania de 11 ani, îi trimite bani pentru a-i investi.

Gheorghe Isvoranu: Averea mea este net mai mică decât veniturile din 90 şi până acum @N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum 41 minute
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 2 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Viktor Orban despre un posibil ajutor de la UE în urma revărsării Dunării: ”Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Orban a precizat că apărare

Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei

Mediafax acum 3 ore
Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei. Atacul aerian a avut loc pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Se pare că în timpul atacului au fost folosite drone.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°