Fondul Proprietatea (FP) a încheiat prima lună din an cu active nete de 15,64 mld. lei (3,68 mld. euro), în creştere cu 2% faţă de finele anului trecut.
Valoarea unitară a activului net era de 1,1352 lei la finele lunii ianuarie, faţă de 1,1124 lei la finele lunii decembrie 2010.
Avansul înregistrat de activele Fondului s-a datorat în mare parte evoluţiei acţiunilor din sectorul energetic, care au crescut cu circa 1% în prima lună din an. Fondul are 83 de companii în portofoliu, dintre care doar 28 sunt listate.
Cele mai valoroase companii listate din portofoliul Fondului sunt Petrom, Transgaz şi Transelectrica. Fondul a înregistrat un profit de 1,024 milioane de lei în ianuarie.
În aşteptarea anunţului privind rezultatele financiare pe 2010, acţiunile Fondului au închis şedinţa bursieră de ieri la un preţ de 0,6 lei/titlu, referinţă considerată de brokeri drept "prag psihologic". Acest preţ este minimul atins de acţiunile Fondului de la listarea la Bursă din 25 ianuarie.
La acest preţ, capitalizarea bursieră a Fondului era de 8,38 mld.lei.
Faţă de şedinţa precedentă, acţiunile FP au raportat o scădere de 1,4%, în timp ce indicele BET, principalul indice bursier, a stagnat, iar indicele BET-FI a pierdut 1,6%. Investitorii au tranzacţionat ieri un volum de 43 de milioane de acţiuni FP.

Cele mai valor