Fondul Proprietatea a raportat pentru 2010 un profit net de 456,2 milioane lei, mai mic cu 37,5% faţă de rezultatul obţinut în 2009, de 730,1 milioane lei, potrivit rezultatelor preliminate prezentate Bursei.
Fondul a raportat o valoare a activului net conform reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) la data de 31 decembrie 2010 de 15,328 miliarde lei sau 1,1124 lei pe acţiune
"Reducerea profitului net în anul 2010 comparativ cu anul anterior cu 273,9 milioane lei poate fi atribuită mai multor factori. În primul rând veniturile din imobilizări financiare au crescut cu 60,8 milioane lei, datorită valorii mai mari a dividendelor distribuite de societăţile din portofoliu. O variaţie importantă cu impact pozitiv asupra rezultatului anului este legată de veniturile din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor şi din provizioane, cea mai mare parte fiind legată de reversarea în sumă de 216,6 milioane lei în anul 2010 a ajustării pentru pierderea de valoare a investiţiei în Hidroelectrica, înregistrată iniţial în anii 2006 şi 2007", spun reprezentanţii Fondului.
Totodată, variaţiile cu impact contrar s-au datorat profitului mai mare înregistrat în anul 2009 determinat de câştigul net din vânzarea imobilizărilor financiare în sumă de 551,4 milioane lei, în timp ce alte cheltuieli din activitatea curentă au crescut cu 27,9 milioane lei, datorită noilor taxe plătite de Fond în urma înregistrării la CNVM, a intrării în vigoare a contractului cu banca
depozitară în august şi a contractului de administrare cu managerul Fondului în septembrie.
Activul total al Fondului a înregistrat o uşoară creştere, de 3,5 milioane lei, în cursul anului 2010. Creşterea de 1,338 miliarde lei a imobilizărilor financiare (participaţiile Fondului în societăţi listate şi nelistate) s-a datorat în principal reversării ajustărilor pentru pier