Cât de pregătite sunt companiile să contracteze servicii de telefonie mobilă cât mai avantajoase? Practica arată că, deși opțiunile sunt numeroase și pentru toate buzunarele, firmele plătesc prea mult.
Dacă pentru clienții persoane fizice operatorii de telefonie mobilă se pregătesc cu abonamente cu mii de minute gratuite, oferta pentru companii mizează pe oferte personalizate, servicii integrate și consultanță post-vânzare. Iar în condițiile în care portabilitatea a facilitat semnificativ migrarea de la un operator la altul, goana companiilor după facturi mai mici poate fi oprită doar cu mare greutate. Prin urmare, și operatorii de telefonie mobilă trebuie, pe de-o parte, să vină cu oferte cât mai variate pentru a atrage companii noi, dar și să ofere servicii de calitate cât mai bună, pentru a își fideliza clienții deja existenți. Dar în ultimii doi ani s-a pus tot mai mult accent pe reducerea costurilor. Cât de bine s-au adaptat operatorii la acestă nouă tendință?
Spre exemplu, printre contractele semnate de Vodafone anul trecut sunt nume precum PepsiCo, KPMG, RBS, Rompetrol sau Petrofac. Operatorul spune că, în alegerea companiei de telefonie mobilă, clienții corporate pun accent în primul rând pe calitatea serviciilor. Dar „controlul mai atent al costurilor este, de asemenea, o nevoie reală a companiilor, mai ales în contextul economic actual, inclusiv în ceea ce privește serviciile de comunicații“, explică Gabriela Matei, director comercial la Enterprise Business Unit, Vodafone România. „Clienții caută metode de a-și eficientiza serviciile de care au nevoie, ținând cont și de faptul că telecomul este o componentă de business care îi ajută să crească productivitatea“, completează ea.
Una dintre variantele care conduc la o reducere a costurilor este contractarea serviciilor de la același operator. Iar reprezentanții Orange spun că, în