Activitatea de extracţie de la EM Uricani, unde cinci mineri au murit, în 5 februarie, în urma unei explozii, va mai fi oprită o perioadă, comandamentul pentru lichidarea avariei începând de miercuri construirea unor diguri de izolare, acţiune ce va fi terminată abia săptămâna viitoare, informează Mediafax.
Mai multe echipe de salvatori au început miercuri,construcţia digurilor de izolare în subteranul minei Uricani, activitatea urmând să dureze până săptămâna viitoare, astfel că exploatarea va mai fi întreruptă până la parcurgerea întregului program de lichidare a avariei.
Directorul Sănătate Securitate în Muncă din cadrul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, Dacian Zamfir, a declarat miercuri că s-a trecut la o nouă etapă a programului de lucru, respectiv la cea de construcţie a digurilor de izolare către locurile de muncă active sau inactive. La această lucrare participă cinci echipe de salvatori.
"Activitatea va mai fi întreruptă câteva zile bune pentru că acum lucrăm la ridicarea digurilor de izolare, 12 la număr. Până astăzi după-amiază (miercuri - n.r.) au fost ridicate trei diguri. Digurile vor fi închise simultan, urmând ca 24 de ore de la închiderea acestora să nu mai intre nimeni în mină. După cele 24 de ore salvatorii vor intra din nou în subteran şi prin intermediul tuburilor de control vor măsura concentraţia de gaze din spatele digurilor", a spus Dacian Zamfir.
Potrivit acestuia, iniţial se construiesc şase diguri, apoi încă şase. Directorul SSM a afirmat că aceste lucrări reprezintă operaţiuni ce trebuie făcute în cazul în care în subteran au loc deflagraţii.
Dacă rezultatele măsurătorilor efectuate după construcţia tuturor celor 12 diguri de izolare vor permite, se va trece la următorii paşi ai programului de remediere a avariei. În aceste condiţii, activitatea la EM Uricani va mai fi sistată câteva zile, perioadă