● Misiunea directorului de Resurse Umane / Shlichuto Shel Hamemune Al Mashabei Enosh (Israel-România, 2010), de Eran Riklis.
În coproducţia israeliano-germano-franco-română Misiunea directorului de Resurse Umane, România e reprezentată aşa cum erau reprezentate la Hollywood, pînă nu demult, părţi bune din Africa şi din Asia (de fapt, încă mai sînt, deşi cu mai mult bun-simţ): ca o lume sălbatică şi înapoiată, dar parcă mai curată la suflet decît cea civilizată, o lume în care un străin civilizat, deci corupt de viaţa modernă (devenit egoist, indiferent etc.), poate trăi experienţa unei regenerări spirituale, la capătul unui itinerar (cum altfel decît) iniţiatic. Misiunea... e cel de-al treilea itinerar de genul ăsta, prezentat în cinematografele noastre în ultimele trei luni (după cel care consumă ultima jumătate de oră din filmul italian Mar Nero şi după cel din coproducţia franco-română Europolis), şi poate cel mai puţin autentic din toate trei: exotism ordinar, netulburat de nici un scrupul jurnalistic, etnologic sau geografic. (Traseul parcurs de vizitatorul israelian, de la Bucureşti pînă în satul izolat pe care-l caută, e riguros imposibil: o ia pe la munte, ajunge la Călăraşi, de unde, după o traversare cu bacul, ajunge iar la munte...) Producătorul român, Tudor Giurgiu, a colaborat în trecut la încă şi mai extraterestrul Katalin Varga (teoretic plasat în Transilvania), dar în apărarea acelei producţii se putea invoca amatorismul regizorului-scenarist (un debutant englez), pe cînd profesionalismul impersonal al regizorului israelian Eran Riklis (genul de impersonalitate care se dobîndeşte după mult mercenariat prin televiziuni comerciale) dă aici ceva iremediabil corupt.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Mark Ivanir joacă rolul călătorului egoist, indife
