Nicuşor Păduraru a declarat, miercuri, că sensul spuselor sale de marţi seara a fost înţeles de cei care trebuia să îl înţeleagă.
El s-a referit la înregistrarea afirmaţiilor sale din cadrul întâlnirii dintre preşedintele Traian Băsescu şi parlamentarii PDL.
Potrivit unor înregistrări difuzate de Antena 3, deputatul PDL de Iaşi Nicuşor Păduraru i-a spus lui Băsescu că îşi doreşte să apară un lider PDL care să aibă curajul să îl contrazică pe şefului statului, cu argumente.
El le-a solicitat, totodată, jurnaliştilor, să nu îl folosească pe post de armă.
“Eu nu bârfesc pe teme care să zicem că au fost subiect de discuţie în interiorul partidului şi cred că nimeni dintre oamenii politici nu ar trebui să o facă. În ceea ce mă priveşte, sunt un om de principii. Nu voi bârfi niciodată pe marginea discuţiilor interne din partid şi nici nu voi permite să fiu folosit ca armă, aşa cum se încearcă în aceste zile”, a spus Pădureanu pentru Mediafax.
El le-a spus jurnaliştilor că nu este problema sa de unde au înregistrările discuţiilor dintre parlamentarii PDL şi preşedintele Traian Băsescu şi le-a urat să fie sănătoşi.
Potrivit unor înregistrări difuzate de Antena 3, deputatul PDL de Iaşi Nicuşor Păduraru i-a spus preşedintelui Băsescu, marţi, că îşi doreşte să apară un lider PDL care să aibă curajul să îl contrazică pe şefului statului, cu argumente.
Preşedintele Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Parlament, timp de două ore, cu parlamentarii PDL. După plecarea şefului statului, întâlnirea de la Parlament a continuat. Preşedintele a declarat că a demarat consultări cu partidele şi grupurile aflate la putere cu privire la posibilităţile de relansare a încrederii în coaliţie şi în Guvern, menţionând că discuţiile pentru o soluţie finală în acest sens vor avansa după alegerile din UDMR. De asemenea, şeful statului a declarat, în legătură cu ide