Sarabanda de scenarii privind mica apocalipsă ce s-a abătut asupra vămilor româneşti, ce încă mai secretă lapte şi miere de contrabandă, a dus la ignorarea cauzei fundamentale a fenomenului: e vorba de manifestări patologice de grup, ce-au transformat în festinuri fără perdea ceea ce, conform reţetei, trebuia să se reducă strict la acţiuni de cerc închis, cu coduri precise şi în regii machiavelice.
Vama a ajuns o zonă de un magnetism hipnotic. În interiorul acestui spaţiu pulsând de magii negre aveau loc orgii în jurul munţilor de bani. Intrarea în vamă însemna accesul într-un paradis fraudulos ce te burduşea cu averi pe care omul de rând le-ar fi strâns în câteva vieţi. Securitatea dezmăţului a anulat instinctul de conservare şi astfel s-au înălţat frivolele viloaie de sute de mii de euro ale vameşilor. Un vameş i se confesează unui coleg: „Am atâţia bani, că pot să mă şterg la fund cu ei! Dar nu pot să mă opresc, mă, nu pot să nu mai iau! Mi-a intrat în sânge!" Sângele acesta alterat îi făcea pe vameşi să facă naveta de la sute de kilometri distanţă sau chiar cu avionul. Alţii îşi permiteau chiar extravaganţa de a lua avionul pentru un mic dejun la Paris.
Masturbarea şi sexul erau alte erezii obişnuite în habitatul vamal. Banii curgeau gârlă şi erau strânşi în găleţi, tomberoane, chiuvete, doze de curent, sub preşuri, prin toalete. Acest extaz mercantil al vameşilor nu putea fi înfrânat nici măcar de anunţul că urma un „control amănunţit" de la centru („...zece zile nu moare nimeni...", îi îmbărbăta un şef). Nu se potolea însă nimeni, pentru că întreg tabloul lui Mendeleev, în toate combinaţiile posibile, n-ar fi reuşit să producă o reacţie cu efecte atât de mutilante asupra caracterului uman. Taţi şi mame cu vieţi normale de familie se transformau în nişte brute imediat ce treceau pragul vămii, îşi înjurau victimele, vorbeau porcos între ei, jupuiau de
