Iată cum se avertizează internauţii între ei, folosind spamuri: trimit mesaje de avertizare mai mult sau mai puţin probate cu şi despre internet, cu şi despre telefoanele mobile, folosind nume grele precum Academia Tehnică Militară sau Ministerul de Interne.
Iată mesajul transmis astăzi spre jurnalişti, în numele Academiei Tehnice MIlitare: "Dacă un corespondent lasă un mesaj să apelaţi numărul 06 07 74 52 41. Nu apelaţi în nici un caz acest număr, factura dumneavoastră va fi foarte mare. După un timp escrocii au găsit un alt sistem pentru utilizarea frauduloasă mobilelor. Ei vă apelează pe GSM, se prezintă ca fiind "Provider" Orange , Cosmote (sau orice reţea în care sunteţi abonat), vă cer să introduceţi un cod care este 09 # explicându- va că este vorba de o verificare a mobilului dumneavoastră".
"Este un spam!", spun cititorii noştri. Noi l-am primit de la Ionel Dincă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului pentru Tineri şi Minori Tichileşti.
În acelaşi mail este folosit numele MInisterului de Interne, deşi acesta se numeşte acum Ministerul Administraţiei şi Internelor. Iată o parte din acest comunicat:
"NU TASTAŢI ÎN NICIUN CAZ CODUL INDICAT ŞI ÎNCHIDEŢI IMEDIAT!
Hoţii dispun de dispozitive ce le permit să citească cu acest cod cartela SIM.
Nu le rămâne decât să creeze o noua cartelă (sau oricât de multe) cu care vor vorbi în contul tău.
Această fraudă se practică în mod curent şi este, deci, necesar ca această informaţie să fie difuzată rapid unui număr cât mai mare de persoane.
Dacă aveţi un apel telefonic şi pe mobil se afişează "A C E" nu răspundeţi!
Anulaţi apelul! Este un virus care distruge cartela SIM şi distruge mobilul. Această a fost confirmată de Motorola, Sagem şi Nokia.
În atenţia utilizatorilor Internetului: rugăm trimiteţi acest avertisment prietenilor, familiei, etc.