Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: UPDATE/ S-a confirmat: cele două femei din Olt au gripă porcină

Publicat in Adevarul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Una dintre paciente este o tânără de 17 ani, însărcinată, care a fost internată de urgenţă la Craiova. Celor două femei le-au fost recoltate probe, iar în prezent se aşteată rezultatul de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

UPDATE ORA 14.00 Reprezentanţii DSP Olt au primit în urmă cu puţin timp rezultatul probelor trimise la Bucureşti în cazul celor două femei din Olt, suspecte de gripă porcină. "Suspiciunea de gripă porcină a fost confirmată de cei de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Atâta tânăra gravidă cât şi femeia din Slatina sunt purtătoare ale virsului AH1N1. Ambele vor urma tratament de specialitate", a spus Gabriela Gogiu.

UPDATE ORA 11.00 Prima care s-a prezentat la spital este femeia, de 62 de ani, din municipiul Slatina. Potrivit cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, ea a ajuns la unitatea medicală pe 10 februarie, prezentând tuse, cefalee, mialgin, astenie, expectoraţie şi disnee, simptome pe care le are un pacient ce a intrat în contact cu virsul gripal AH1N1. Bolnava a fost internată de urgenţă în secţia de Anestezie Terapie Intensivă, unde se află şi în prezent. Tânăra de 17 ani, din comuna Schiru Greci, care este gravidă în luna a şasea, a ajuns la spital pe 12 februarie. Cadrele medicale au decis să o transfere imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru îngrijiri medicale de specialitate. „Celor două paciente le-au fost recoltate probe, care au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Aşteptăm rezultatul pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. Până atunci, pacientele vor rămâne sub supravegherea medicilor”, a spus Gabriela Gogiu, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt.

O altă femeie de 57 de ani, din comuna Brastavăţu , a fost suspectă de gripă porcină, săptămâna trecută, însă rezultatul probelor trimise în Capitală a infirmat pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 7 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 2 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 50 minute
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Scrisoarea unui supraviețuitor al Titanicului, vândută la licitație pentru 300.000 de lire sterline

G4Media acum 6 ore
O scrisoare scrisă de un pasager de pe Titanic cu câteva zile înainte ca nava să se scufunde a fost vândută la licitație în Regatul Unit pentru suma record de 300.000 de lire sterline (400.000 de dolari), transmite BBC. Scrisoarea colonelului Archib

Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează conturile

Ziarul Financiar acum 3 ore
Un partid care are resurse din subvenţie, ori PSD, ori AUR, a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează contul, în special contul de TikTok şi cel de Facebook, spune Victor Ponta. El afirmă că „nu e niciun câştig să-ţi vină 200.000 de noi

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°