În luna mai, în cadrul Consiliului de Cooperare Moldova-Uniunea Europeană, vor începe negocierile pe marginea noului Acord de liber schimb.Experţii spun că, deşi documentul va aduce şi dezavantaje, Moldova poate beneficia de noile reguli ale spaţiului unic.
Potrivit negociatorilor, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Moldova şi UE (ALSAC) este unul dintre cele mai dificile de realizat din punct de vedere tehnic. Implementarea acestuia poate trezi nemulţumirea producătorilor autohtoni, care vor trebui să ţină piept concurenţilor din UE, dar şi să-şi ajusteze calitatea produselor la noile norme.
AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE ACORDULUI
„Cel mai dificil domeniu de negociat va fi agricultura şi toate componentele ei, pentru că ne afectează şi din punct de vedere social, nu doar economic. De asemenea, o altă problemă ar fi ajustarea sistemului nostru de infrastructură a controlului calităţii la cel european", a spus viceministrul Economiei Octavian Calmâc, negociator-şef adjunct al Acordului de Asociere.
Constanţa Popescu-Mereacre, expert economic, afirmă că noul acord va însemna modificarea modului de reglementare a pieţei interne şi armonizarea legislaţiei naţionale la cea UE, în multe domenii. Printre avantajele documentului, economista enumeră: intensificarea concurenţei, reducerea preţurilor la diverse produse, acces nelimitat pe piaţa UE şi creşterea economică.
„Zonele de risc includ: reducerea veniturilor bugetului de stat, din diminuarea taxelor vamale, dar acestea se vor completa din creşterea economică suplimentară datorată ALSAC; creşterea concurenţei, dar aceasta se compensează şi de faptul că producătorii noştrii vor putea exporta pe o piaţă mai mare. Efectul acordului depinde foarte mult de conţinutul acestuia, respectiv şi de comunicarea între Guvern şi sectorul privat", spune Constanţa Popescu-Mereacre.
V