Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Briliant" doar o repriză! Mutu a cedat fizic pe final! Fiorentina-Inter 1-2

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 februarie 2011 ·

La revenirea lui Mutu în faţa propriilor suporteri în 2011,Fiorentina a pierdut, aseară, pe "Artemio Franchi", 1-2 cu Inter,într-o restanţă din etapa a 17-a. Evoluţia lui Mutu creşte de lameci la meci, dar "Briliantul" nu pare capabil să ducă 90 deminute, deşi Mihajlovic l-a păstrat pe teren până la final. Până lameciul României cu Bosnia, din 26 martie, mai are cinci partide laFiorentina. Apoi decizia e la Lucescu jr.

În decembrie, la o lună după ce-i expirase suspendarea pentrusibutramină, Mutu înscria pe "Artemio Franchi" golul victoriei cuCagliari (1-0). A fost ultimul său meci pe arena echipei "viola". Aurmat nebunia din ianuarie, exilul din partea propriei echipe, apoireprimirea în lot. Aseară, cu Inter, Mutu a revenit în faţapropriilor fani. Folosit de Mihajlovic în spatele unicului vârfGilardino, "Briliantul" a avut o primă repriză excelentă. A scos olovitură liberă de la 25 de metri (10), pe care tot el a executat-odestul de bine, apoi l-a încercat pe Julio Cesar cu un şut dinunghi, la colţul lung. Şi-a mai reglat şi şuturile de la distanţă,spre deosebire de meciul anterior cu Palermo, "torpila" sa dinminutul 36 punându-i destule probleme portarului interist."Foarfeca" ratată (18) şi intrarea mai tare asupra lui Nagatomo(32) ar putea fi trecute pe seama entuziasmului. La fel ca şi încelelalte meciuri, prestaţia lui Mutu a scăzut după pauză. Plus căa părut cam nervos în joc, cu destule proteste la adresa deciziilorcentralului Damato.

Pazzini arezolvat meciul

Obligată să câştige după eşecul cu Juventus (0-1) pentru a rămâneîn cărţile pentru titlu, Inter a plecat excelent, graţieautogolului lui Camporese (6). A fost un foc de paie, deoarece adispărut din joc, repriza fiind controlată de Fiorentina. Pe lângăgolul egalizator, reuşită norocoasă a lui Pasqual (33), elevii luiMihajlovic au mai irosit câteva ocazii. Treziţi la pauză deLeonar

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 45 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 21 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 35 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°