Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a inventat „taxa auto“ pe macara

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 februarie 2011 ·

Craiovenii mai trebuie să plătească bir la primărie şi pe freză, combină agricolă, stivuitor, buldozer sau excavator

Craiovenii sunt obligaţi, de anul acesta, să plătească o taxă pe vehicule lente, un fel de taxă auto în sumă de 34 de lei anual. Ineditul bir a fost gândit de finanţiştii de la Bucureşti, care au introdus în Codul Fiscal modificat, la articolul 283, obligaţia plăţii taxei pe echipamentele şi utilajele care nu se pot înmatricula. Legislaţia fiscală a fost transpusă printr-o hotărâre a Consiliului Local Craiova, astfel că persoanele fizice sau juridice din urbe care au în dotare macarale, buldozere, stivuitoare, autogredere, compactoare, combine agricole şi altele sunt obligate ca de anul acesta să le declare la Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova. Totodată, deţinătorii trebuie şi să achite câte 34 de lei pe an, pentru fiecare astfel de vehicul lent. Taxa se plăteşte doar dacă macaralele, buldozerele sau alte asemenea utilaje vor fi folosite pe infrastructura publică. „Din păcate, până în prezent, foarte puţine firme din construcţii au venit să-şi declare vehiculele lente şi să plătească impozitul. Trebuie să vină la noi cu documentul care să ateste proprietatea asupra vehiculului şi să completeze o declaraţie care se găseşte la noi. Taxa de 34 de lei se achită anticipat pe tot anul, până la 31 martie 2011“, a declarat directorul Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova, Sorin Marcu.

1% din firme au plătit taxa aberantă

Din cele aproximativ 500 de companii din Craiova, care activează în domeniul construcţiilor, doar cinci firme şi-au achitat taxa pe asemenea vehicule, a spus Sorin Marcu. Ceea ce înseamnă că au plătit inedita taxă doar 1% dintre cei îndreptăţiţi. Nu se declară la primărie vehiculele lente folosite de oameni în gospodăriile lor sau de către firme, în incintă.

@N_P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 5 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Bianca Andreescu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024 de una dintre favorite - Set pierdut cu 6-0

HotNews acum 36 minute
​Bianca Andreescu a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini, scor 1-6, 6-3, 0-6. Bianca AndreescuFoto: Christinne Muschi / AP / Profimedia >> Ana Bogdan, eliminată în turul trei la Rola

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 2 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 3 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

A început finala Ligii Campionilor. Borussia Dortmund şi Real Madrid îşi dispută cel mai important trofeu continental intercluburi

News.ro acum 45 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Finala a început la ora 22.00, pe stadionul Wembley. Partida de pe Wembley este ultima

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°