S-a întâmplat într-o zi ca un Zeus local de partid, însărcinat cu trierea CV-urilor şi cu angajarea de directori, să primească un telefon. Mare necaz, mare. La celălalt capăt al firului - o doamnă supracalificată, dascăl de ani buni şi, pe deasupra, slujitor fidel al carnetului de partid. Ajunsă inspectoraşă-şefă dintr-un condei, a fost anunţată că acelaşi stilou nu a mai scris când a fost vorba despre prelungirea mandatului său. În zadar a insistat, şi s-a rugat, şi a intervenit Zeus pe lângă celelalte divinităţi de la Bucureşti, că nu a reuşit să-i prelungească domnia peste şcoala de la malul-mării.

După câteva săptămâni de haos, a venit şi înlocuitorul. Tot doamnă, tot superprofesionistă şi cu pretenţia ca cei din jur să-i respecte rangul... didactic. Doamna profesor doctor a aterizat, a tunat şi a fulgerat şi... a mai făcut ceva: a schimbat oameni din funcţii. De bine ce a ajuns inspectoraşă-şefă, a acţionat întocmai precum predecesorii dumneaei, deşi iniţial se dezicea de orice legătură cu partidele şi se autodenumea ca fiind mai mult sau mai puţin un tehnocrat în ale învăţământului. Sub domnia sa, instituţia a devenit tot mai absentă şi tot mai invizibilă pentru opinia publică din Constanţa. Departe de a lăuda „vechea gardă" de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, lipsa de reacţie, informaţiile lacunare sau chiar inexistente oferite de noul purtător de cuvânt erau revoltătoare. Şi asta, pentru că doamna inspectoraşă-şefă, mai mare peste dascăli, era, mai mereu, de negăsit. Iar când se întâmpla ca, ajutat de forţele divine, să reuşeşti să o prinzi la telefon, erai dus „cu zăhărelul" cu o lipsă de seriozitate pe care nu am mai întâlnit-o de când lucrez în presă. Prin urmare, numirea pe linie de partid de la centru poate fi descrisă cu o expresie populară: „din lac în puţ".

Utilizez limba de lemn „adoptată" de distinşii noştri politicieni şi scriu a