Problema lipsei medicamentelor este una de actualitate în Spitalul Clinic judeţeand e Urgenţă Constanţa, iar situaţia nu pare să se remedieze prea curând.
Dan Căpăţână, managerul cele mai mari instituţii spitaliceşti din judeţul Constanţa, a explicat că medicamente sunt, dar numai pentru cazuri de urgenţă.
„Medicamentele obişnuite şi unele materiale sanitare vor fi cumpărate în continuare de către pacienţi. Nu avem buget pentru aşa ceva“, a declarat managerul.
Casa de Asigurări de Sănătate a rămas datoare spitalului cu 1,4 milioane de lei. În condiţiile în care necesarul spitalului este de 7, 5 - 7,8 milioane de lei pe lună. „Sperăm să ne recuperăm banii. Trebuia să primim 6, 4 milioane de lei şi am primit 5,6 milioane“, a mai spus managerul.
Plăţile şi facturile spitalului sunt însă la zi. „Nu avem datorii, dar facem eforturi pentru a susţine activitatea mediclă“, a completat Căpăţână.
Accesul aparţinătorilor în unitatea sanitară va fi restricţionat până luni.