Numărul ridicat de funcţii în raport cu un preţ cât mai avantajos sunt principalele criterii de achiziţie pentru românii care sunt în căutare de electrocasnice încorporabile, potrivit unei analize a Baumatic.
Dincolo de acestea, românii sunt atenţi şi la designului electrocasnicelor built-in, preferând ca toate acestea să facă parte din aceeaşi gamă şi să fie în linie cu mobila de bucătărie.
"Numărul ridicat de funcţii şi preţul sunt principalele criterii după care se ghidează românii atunci când achiziţionează electrocasnice încorporabile. Pe piaţa locală încă se poate observa că majoritatea clienţilor nu sunt foarte bine informaţi şi nu cunosc principalele funcţii pe care trebuie să le caute la electrocasnicele de bază: cuptor, plită şi hotă", a declarat Valeriu Cobaschi, Directorul General al Baumatic România.
Potrivit acestuia, 80% dintre românii care achiziţionează cuptoare built-in aleg varianta electrică a acestora, în detrimentul celei pe gaz, costul consumului de electricitate a unui cuptor bun fiind de sub 50 bani pe oră. În cazul plitei însă, lucrurile stau diferit, 98% dintre cumpărători optând corect pentru cele cu gaz.
"În ceea ce priveşte cuptoarele cu gaz, românii au înţeles că cea mai mare parte a funcţiilor nu pot fi "copiate" de la cele electrice. În plus, evitarea folosirii gazului este un avantaj în ceea ce priveşte siguranţa", a mai afirmat oficialul companiei, care a adăugat că în Italia, spre exemplu, cuptoarele pe gaz au dispărut aproape complet de pe piaţă.
Potrivit oficialului Baumatic, cele mai importante funcţii la care trebuie să fie atenţi românii atunci când sunt în căutarea unui cuptor electric încorporabil sunt cea de coacere tradiţională (care implică existenţa rezistenţei inferioare şi a celei superioare fără ventilator), funcţia Grill ventilat, rezistenţă inferioară ventilată şi funcţia Fan O