Camelia Chirteş, fetiţa care a renăscut în urma unui transplant de cord, a fost externată astăzi din spital. Inima pe care a primit-o Camelia a venit de la un băieţel de 4 ani din Timişoara, care a decedat în urma unui accident rutier.
După o lună de aşteptare, părinţii Cameliei au putut, în sfârşit, să îşi ducă fetiţa, sănătoasă, acasă. Ieri, în jurul orei prânzului, pentru micuţa în vârstă de trei ani căreia medicii mureşeni i-au redat viaţa cu ajutorul unei inimi primite de la un donator, viaţa reîncepea să prindă sens. Ajutată de mama ei să se îmbrace în haine groase, ştia că urmează, în sfârşit, să îşi revadă tatăl şi frăţiorul şi să meargă acasă, la Reghin. Pentru ea, chinurile unei pruncii afectate de problemele la inimă au luat sfârşit. De aproape doi ani, fetiţa suferea de cardiomiopatie dilatativă în stare avansată. Cu alte cuvinte, Muşchiul cardiac era slăbit şi nu mai putea pompa sângele.
„Nu mi-am văzut fetiţa de mai bine de o lună, abia aştept să văd cum se simte, ce face. Să vorbesc cu ea. Mi-e tare dor de ea şi încă nu pot să cred că totul este bine. Sincer, încă nu realizez că fetiţa mea are o inimă nouă, sănătoasă, că nu au apărut complicaţii şi că se întoarce cu bine acasă”, ne-a spus, vizibil emoţionat, Valentin Chirteş, tatăl Cameliei.
Mai multe detalii în ediţia de mâine a Adevărului de Seară.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: