Octavian Bellu a declarat că gimnastele care alcătuiesc în prezent lotul naţional au potenţial pentru câştiga medalii la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Bellu, antrenorul cu cele mai mari performanţe din gimnastica mondială împlineşte joi 60 de ani.
„Potenţial au aceste fete, au fost pe podium la marile competiţii, deşi unele s-au retras. Mă bucur că Sandra Izbaşa este liderul echipei, şi datorită performanţei de la olimpiadă, şi în continuare se pregăteşte cu seriozitate. A mai apărut Ana Porgras, cu medalia de aur de la Mondiale, care ne dă speranţa într-o participare valoroasă şi la Europene, Mondiale şi JO. Sunt câteva vârfuri pe aparate, dar potenţialul este mai scăzut la individual compus, fie pentru că nu lucrează deloc un aparat sau au un aparat mai slab. Noi vrem şi putem, dar trebuie şi gimnastele să şi dorească şi să poată", a declarat Octavian Bellu într-un interviu acordat agenţiei de presă Agerpres.
Bellu nu consideră Campionatele Europene din aprilie drept un moment important în pregătirea gimnastelor pentru Londra. Campionatele Europene de la Berlin sunt o etapă fără o încărcătură extraordinară. Acolo vor merge nişte fete care au lucrurile bine puse la punct. Exerciţiile care le previzionăm pentru Olimpiadă nu vor fi prezentate în totalitate la europene, pentru că nu a fost timp. În câteva luni nu poţi schimba chiar toată structura exerciţiilor. Fiind un campionat european individual, merg cele mai bine pregătite, 1-2-3. Nu te obligă nimeni să te duci cu 5 fete, să te foloseşti de concurs pentru a încerca, să faci antrenamente cu public", a mai spus Bellu.
„Nu spun că nu dau o importanţă aşa cum trebuie acestei competiţii, dar nu am făcut din Europene un obiectiv egal cu Mondialele sau în special cu JO. Lucrurile se rezolvă în etape şi progresiv, nu are rost să forţezi lucrurile pentru Europene şi să te trezeşti cu lotul redu