Rutierul american Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei, şi-a anunţat miercuri retragerea din circuitul profesionist, la o lună după ultima sa cursă şi la doi ani de la revenirea în activitate după prima retragere, informează AFP, potrivit Mediafax.
Lance Armstrong a precizat, într-un comunicat, că a luat această decizia pentru a dedica mai mult timp familiei şi fundaţiei pe care o conduce. "Astăzi, anunţ retragerea mea din circuitul profesionist pentru a consacra mai mult timp familiei, luptei împotriva cancerului şi conducerii fundaţiei pe care am creat-o înainte să câştig primul meu trofeu în Turul Franţei", a precizat americanul în comunicatul citat.
Armstrong, în vârstă de 39 de ani, a disputat ultima sa cursă internaţională în Australia, la sfârşitul lunii ianuarie, el anunţând atunci retragerea sa din competiţiile internaţionale. Lance Armstrong a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei, între 1999-2005, la primul succes el revenind în competiţie după o pauză de doi ani în care s-a vindecat de cancer la testicule.
Armstrong a anunţat, prima dată, că se retrage din activitate în 2006, însă, trei ani mai târziu, a revenit în competiţii în încercarea de a-şi resuscita cariera şi de a duce lupta împotriva cancerului la un alt nivel. Armstrong este tatăl a cinci copii, trei dintr-o primă căsătorie şi doi cu actuala parteneră, Anna Hansen.
Rutierul american Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei, şi-a anunţat miercuri retragerea din circuitul profesionist, la o lună după ultima sa cursă şi la doi ani de la revenirea în activitate după prima retragere, informează AFP, potrivit Mediafax.
Lance Armstrong a precizat, într-un comunicat, că a luat această decizia pentru a dedica mai mult timp familiei şi fundaţiei pe care o conduce. "Astăzi, anunţ retragerea mea din circuitul profesionist pent