Cea mai mare scumpire s-a înregistrat la fasole (+100%), în vreme ce preţul uleiului a crescut cu 35%, iar cel al mălaiului cu 32%.
Scumpirile lovesc din ce în ce mai mult în portofelele gălăţenilor. Ceea ce cumpărau luna trecută cu 100 de lei, luna aceasta este mai scump. Faţă de anul trecut, situaţia este şi mai alarmantă. Există produse alimentare la care preţul a crescut cu 30-40% sau chiar s-a dublat.
Din cauza preţurilor ridicate, coşul de cumpărături al gălăţenilor este mai gol. Foarte puţine familii îşi permit să cheltuiască mai mult de 10 lei pe zi de persoană pentru mâncare.
Iată care sunt, la zi, preţurilor alimentelor la Galaţi:
Cartofi - 3,0-3,2 lei/kilogram
Carne de porc (pulpă) - 15-16 lei/kilogram
Ceapă - 2,5-3,0 lei/kilogram
Morcovi - 2,5-3,0 lei/kilogram
Brânză telemea de oaie - 16-18 lei/kilogram
Lapte - 2,8-4,2 lei/litru.
Ouă - 0,45-0,65 lei/bucată.
Pâine - 1,3 lei/bucata (230 gr)
Roşii - 5,5-6,5 lei/kilogram
Castraveţi - 6,0-6,5 lei/kilogram
Portocale - 2,65-3,3 lei/kilogram
Mere (obişnuite) - 2,5-3,5 lei/kilogram
Ulei - 6,0 lei-7,5 lei litrul
Zahăr - 3,7-4,5 lei/kilogram
Fasole - 5,5-7,0 lei/kilogram
Mălai - 2,5-3,0 lei/kilogram
Făină - 2,7-3,5 lei/kilogram
Cele mai importante scumpiri faţă de perioada similară a anului trecut s-au produs la fasole (+100%), ulei (+35%), mălai (+32%) şi carne de porc (+15%).