A plecat la Domnul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, unul dintre marii prieteni ai Basarabiei.

A încurajat acţiunile Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, a expediat mesaje de binecuvântare la toate acţiunile lui importante.

În zilele de 17 şi 18 mai 2008 invitase conducerea Forului - regretatul Andrei Vartic, Vasile Şoimaru şi subsemnatul - la reşedinţa sa de la Mănăstirea Nicula.

Am stat de vorbă cu el o seară şi o jumătate de noapte, apoi, la o oră târzie, ne-a introdus în Paraclisul Personal de la Nicula: după ce a dat la o parte o catapeteasmă din lemn de tei poleită cu aur, a scos de sub măsuța pentru împărtăşanie o cutie de carton, în care păstra cu sfințenie o pereche de bocanci cu pielea plesnită.

– Îi am din închisoare. Îi ţin aici ca să nu cad în păcatul trufiei şi să-i mulţumesc mereu Celui de Sus, care m-a descălțat de bocancii de pușcăriaș ca să-mi pună în picioare încălţări de Mitropolit. Crăpăturile sunt de la bătaia gardienilor, care mă loveau cu bâta la tălpi la Gherla. După astfel de bătăi, care aveau scopul să nu lase urme, mergeam câteva săptămâni doar în genunchi şi în coate, neputând călca pe tălpile umflate, devenite răni de carne vie...

În 1958 fusese condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa la închisoarea din Aiud.

Avea 38 de ani pe atunci şi şi-a promis că, dacă iese viu din închisoare, va traduce Biblia, cuvintele lui Dumnezeu, în care îşi găsise refugiu.

Mircea Eliade povestea că mulţi deţinuţi s-au salvat povestind. Anania s-a salvat rugându-se. Şi scriind. S-a salvat prin rugăciune neîntreruptă, credinţă mijlocită şi creaţie eficientă.

Acolo, în infernul de Aiud, a compus două piese de teatru: „Steaua Zimbrului" şi „Meșterul Manole", însu