Alexandru Ardelean este elev în clasa I A a şcolii generale din comuna Vadu Izei, Maramureş, şi este unul dintre cei mai buni. Aici se termină, din păcate, similitudinile dintre Alex şi un copil normal.

S-a născut într-o dimineaţă friguroasă, la 1 februarie 2003, în spitalul Sighet, cu probleme locomotorii, la care se mai adaugă altele. El suferă de parapareză spastică combinată cu dispaxie orofacială. Cu alte cuvinte, se mişcă greu, doar ajutat, iar posibilităţile de exprimare sînt reduse.

Mama sa a observat la cîteva luni că copilul stă pe vîrfurile picioarelor în pătuţ, semn că ceva nu e în regulă. Părinţii, oameni simpli, nu au disperat şi au încercat să-i ofere copilului o viaţă normală. Au fost cu el la doctori, au început tratamente şi a urmat prima operaţie, făcută la Baia Mare, care i-a dat lui Alex posibilitatea de a face cîţiva paşi, ajutat. Alex a fost dus la grădiniţa din sat, la fel ca alţi copii.

Acum este la şcoală. Părinţii au continuat tratamentele, cu greu, pentru că nu au mijloace financiare deosebite. Tatăl a lucrat la construcţii în Israel, ca să poată strînge bani pentru o casă nouă, dar banii s-au dus pe tratamentele lui Alex. Acum nu mai lucrează decît prin sat. Apoi, a mai apărut şi Raluca, sora lui Alex, în vîrstă de 4 ani, o fetiţă absolut normală.

Am fost martor la ultima zi de şcoală din anul 2010 a lui Alex. De dimineaţă, mama îl pregăteşte, ca de obicei. Tatăl face focul şi aduce apă de la fîntîna din curte în căsuţa parcă de pitici în care familia de patru persoane locuieşte. Casa are o singură cameră şi un hol în care este amenajată şi bucătăria. Atît. În cameră, pe perete, pe lîngă icoane este şi diploma lui Alex de la participarea la concursul Eurojunior. Apoi, aproape peste tot, cutii de puzzle. Alex este fascinat de aranjarea sutelor de bucăţele în ordinea lor firească, dovadă că mintea şi sufleţelul