Numărul societăţilor comerciale suspendate, dizolvate sau radiate a fost de 7.772 în luna ianuarie, cu 22% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), această diminuare se datorează suspendărilor de activitate efectuate în ianuarie, care au scăzut cu 55% comparativ cu perioada similară din 2010. Astfel, numărul firmelor care au fost suspendate în ianuarie a scăzut de la 6.014 la 2.659.
În aceeaşi perioadă, 4.833 companii au fost radiate, faţă de 3.177 societăţi în luna ianuarie a anului trecut, 202 dintre acestea fiind persoane fizice şi asociaţii familiale autorizate care nu şi-au preschimbat în termenul legal autorizaţiile de funcţionare. Alte 280 de firme s-au dizolvat, cu 68,3% mai puţine decât în ianuarie 2010.
Totodată, în prima lună a anului au fost înmatriculate 7.545 companii, faţă de 7.403 în aceeaşi lună din 2010. Potrivit datelor ONRC, la 31 ianuarie funcţionau 255.497 persoane fizice autorizate şi 631.077 persoane juridice.
F. A. Numărul societăţilor comerciale suspendate, dizolvate sau radiate a fost de 7.772 în luna ianuarie, cu 22% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), această diminuare se datorează suspendărilor de activitate efectuate în ianuarie, care au scăzut cu 55% comparativ cu perioada similară din 2010. Astfel, numărul firmelor care au fost suspendate în ianuarie a scăzut de la 6.014 la 2.659.
În aceeaşi perioadă, 4.833 companii au fost radiate, faţă de 3.177 societăţi în luna ianuarie a anului trecut, 202 dintre acestea fiind persoane fizice şi asociaţii familiale autorizate care nu şi-au preschimbat în termenul legal autorizaţiile de funcţionare. Alte 280 de firme s-au dizolvat, cu 68,3% mai puţine decât în ianuarie 2010.
Totodată, în prima lună a an