„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri in perioada interbelică”, spune istoricul Adrian Majuru. Prostituatele mai stilate işi faceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatră ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.

Cuvântul „prostituţie” ne duce, astăzi, cu gândul la „peşti”, la femei prost îmbrăcate şi fără cultură care-şi petrec timpul pe marginea drumului, făcând această meserie obligate.

În prima jumătate a secolului trecut s-a produs o schimbare de mentalitate care i-a modificat statutul de meserie interzisă şi judecată, într-o meserie deloc condamnată.

Poveşti de Bucureşti, pe bucuresti.adevarul.ro

Timp de două luni veţi putea afla, de pe bucuresti.adevarul.ro, cum trăiau, cum iubeau, cum se dădeau în spectacol, cum petreceau, dar şi cum sufereau bucureştenii, pe vremea când Capitala României era numită „Micul Paris“.

Prima săptămână va fi dedicată dragostei. Rămâneţi pe bucuresti.adevarul.ro pentru a afla cele mai savuroase poveşti de budoar din vechiul Bucureşti.

Luni, reporterii „Adevărul de Seară” v-au prezentat cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura romană.

Ieri, peste 9.000 de cititori au putut afla pe bucuresti.adevarul.ro despre amantele regilor României.

Mâine veţi putea citi poveştile de viaţă ale celor mai faimoase prostituate din Bucureştiul interbelic.

Casă de toleranţă de la Crucea de Piatră

Prostituate versus domnişoare serioase

„Bordelurile funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea, dar existau şi locante clandestine prin zonele marginaşe. Pe vremea lui Cuza au început să apară reglementări europene ce au fost adnotate la fiecare 20 de ani, când şi generaţiile