În comuna Feldioara şi în satele aparţinătore Reconstrucţia şi Rotbav
s-au făcut investiţii importante şi anul trecut, iar unele lucrări se află în diferite stadii de execuţie chiar la ora aceasta. Vorbim aici de lucrări de infrastructură, de reabilitarea unităţilor de învăţământ, investiţii la diferite obiective sociale, dar şi de un proiect de anvergură vizând construirea unei staţii de epurare.
Un lucru extrem de îmbucurător îl constituie însă şi faptul că Primăria a elaborat şi i s-au aprobat nu mai puţin de şase proiecte cu finanţare guvernamentală şi de la Uniunea Europeană. Foarte puţine autorităţi locale se pot mândri cu atâtea investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea zonelor respective. Iată, aşadar, care sunt aceste proiecte: 1. Grădiniţă nouă în satul Reconstrucţia cu bani de la Banca Mondială; 2. Reabilitarea fostei Şcoli Agricole, pe Programul Operaţional Regional; 3. Festivaluri de tradiţii şi obiceiuri pe acelaşi Program Operaţional Regional, prin intermediul Ministerului Dezvoltării şi Turismului; 4. Centru de Informare Turistică, pe Măsura 3.1.3. (Fondul Agricol de Dezvoltare Rurală); 5. Parc între Primărie şi Cetatea ţărănească, cu ajutorul Fondului de Mediu; 6. Staţie de epurare, prin Fondul de Coeziune cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov.
Grădiniţă nouă
în satul Reconstrucţia
La şcoala din satul Reconstrucţia
s-au făcut lucrări de înlocuire integrală a acoperişului, care era foarte deteriorat, ca şi alte amenajări interioare, ele vizând în special grupurile sanitare şi partea electrică. Acoperişul este nou, spaţiile au parchet, grupuri sanitare moderne, mobilier nou, rezolvându-se şi problema achiziţionării şi montării unei centrale termice performante care să asigure atât încălzirea elevilor, cât şi a preşcolarilor care vor fi mutaţi aici în curând.
Lângă şcoala primară va fi construi