SIF Transilvania a înregistrat anul trecut un profit net de 66,9 mil. lei, cu 43% mai mic decât în 2009
După deprecierile accelerate din ultimele săptămâni acţiunea a ajuns în jurul pragului de suport de 0,5 lei/acţiune
Ieri, în ziua sosirii rezultatelor financiare ale societăţii, pe acţiunile SIF Transilvania (SIF3) am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti una dintre şedinţele cu cea mai ridicată lichiditate pe acest emitent, respectiv un volum de 2.861.500 titluri. Valoarea exprimată în bani s-a ridicat la 1,46 milioane lei într-o zi în care cotaţia a coborât la cel mai scăzut nivel din acest an, de 0,505 lei/acţiune.
Potrivit raportării remise BVB, veniturile SIF Transilvania s-au redus anul trecut cu 28%, la 121,5 milioane lei, în condiţiile în care societatea nu a mai încasat dividende mari de la bănci şi nu a mai realizat tranzacţii mari cu titluri din portofoliu. Cheltuielile SIF Transilvania au fost reduse cu 4% anul trecut, la 46,7 milioane lei, de la 48,6 milioane lei. Astfel, societatea a obţinut un profit net de 66,9 milioane lei, cu 43% mai redus faţă de câştigul din 2009, de 116,6 milioane lei. Profitul net pe acţiune a fost de 0,0613 lei, comparativ cu cel din 2009, de 0,1068 lei/titlu. La finalul anului trecut, SIF Transilvania avea un activ net de 1,505 miliarde lei, cu 7,5% sub cel din 2009, de 1,627 miliarde lei. Astfel, valoarea unitară a activului net pe acţiune a fost anul trecut de 1,3783 lei, faţă de 1,4905 lei în 2009.
Ce se va întâmpla de aici încolo?
La sfârşitul lunii trecute, cotaţia SIF3 a eşuat pentru a treia oară după picajul din primăvara trecută să treacă pragul de rezistenţă de 0,6 lei/acţiune. De atunci vânzătorii au trecut în control şi au respins cu violenţă preţul care a ajuns ieri în apropierea pragului de suport de la 0,5 lei/acţiune, care reprezintă - totodată - latura inferio