Bulevardul Râului din Craiova, poarta de intrare în zona de sud a oraşului, dezvăluie imagini dezolante. Canalul colector aflat între cele două benzi de circulaţie, prin care se scurge mizeria oraşului, s-a transformat într-o groapă de gunoi. Locuitorii din zonă aruncă zilnic resturile din gospodărie, stârvuri de animale, moloz, peturi. Dar în canalul colector sunt din belşug şi materiale de tot felul, de la plastic, la burete, carton şi geamuri sparte rezultate din dezmembrările de autovehicule. La asta contribuie din plin şi ceilalţi locuitori ai municipiului, care, lipsiţi de orice urmă de bun-simţ, deşartă din autoturisme saci plini cu gunoaie chiar în marginea bulevardului sau în canal. Este o imagine desprinsă parcă din filmele lui Hitchcock, un peisaj învăluit în aburii greţoşi care se înalţă deasupra canalului, peste care zboară câţiva pescăruşi aflaţi în căutare de hrană. Este un fel de sud sălbatic al oraşului, unde te aventurezi doar dacă eşti obligat şi dacă ai maşină. Pe alocuri, canalul a fost decolmatat şi acoperit. În alte locuri, ca într-o expoziţie sumbră, zac scheletele a zeci de autovehicule dezmembrate: autobuze, rabe, remorci. Focuri ard mocnit pe marginea bulevardului, romii ard cabluri ca să scoată din ele cupru, pe care ulterior îl comercializează.
Este un tablou pe care autorităţile nu îl cunosc, din moment ce nu mişcă un deget. Nici măcar Salubritatea nu calcă pe aici pentru a elibera spaţiul public de gunoaiele aruncate în canal. „Vom ridica gunoiul adunat în preajma canalului colector. Lucrul acesta se întâmplă şi din cauza faptului că locuitorii de aici nu au încheiate contracte cu Salubritatea, deoarece nu au acte de proprietate pe acele imobile“, a spus Sorin Ciobanu, directorul SC Salubritate SRL Craiova.
Ce vor face autorităţile cu canalul colector? Nimic în următorii ani. Grija primăriei este îndreptată cu prioritate cătr