Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aromânii!

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 februarie 2011 ·

În toate dimineţile, fie că-i vară, fie că-i vreme mohorâtă de toamnă sau iarnă cu ger, în Parcul Obor se adună aromânii.

Nu reţin nici o fizionomie, fiindcă nimic din fiinţa grupului nu te îndeamnă să remarci indivizi. Sunt o unicitate, chiar dacă într-o zi vin mai mulţi, iar în alta mai puţini. Nu-s o problemă de personalităţi, ci una de gintă. Nimeni din parc nu se referă la dânşii ca la o comuniune de prieteni sau de vecini. Sunt aromânii! Şi, cu toate că aleile, mai ales în anotimpurile calde, sunt pline de grupuri şi de adunări, numai al lor are un nume. Sunt aromânii.

Când îi priveşti, mintea îţi reclamă imediat zicala „toţi ca unul şi unul ca toţi”. Discută tot timpul politică, dar nu subiectul contează, ci felul dedicat şi controlat în care o fac, cu gravitate şi convingere. Ce-i iarăşi particular, la aromânii din Parcul Obor, e distanţa faţă de cealaltă populaţie a grădinii. Simţi, pur şi simplu, că nu-i recomandabil să-ţi bagi nasul în treburile grupului. E foarte probabil că ei nici nu vin aici pentru atmosfera foarte civilizată a parcului. S-ar spune că se simt bine în jur cu mulţimi, că tocmai vânzoleala din preajmă le asigură o anume detaşare de realitatea înconjurătoare.

Se adună din tot Bucureştiul, nu-ţi dai seama când sosesc, nu-ţi dai seama când se despart. Sunt toţi vârstnici, fapt ce înseamnă că au încă vie conştiinţa armâniei lor şi se îmbracă „de oraş” şi de zi importantă, indiferent ce zi e. Unii probabil că s-au şi născut aici, nu la sud de graniţă, însă educaţia de acasă le-a marcat definitiv viza­viul cu patria-mamă. Sunt cetăţeni români, aşa se simt, dar şi neam de aromâni. Cultivă un gen de soli­daritate etnică, din care am avea mult de învăţat şi multe foloase de tras. Din câte mi-au ajuns de la bunicii din partea tatei, se pare că am un procent de sânge armânesc în mine. Lucrul acesta m-a făcut sensibil la chestiune

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum o ora
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum o ora
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum o ora
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Cât costă bluza purtată de Zelenski la Casa Albă. Vânzările au crescut după ironiile la adresa ținutei sale

Adevarul acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atras atenția la Casa Albă nu doar prin mesajele sale politice, ci și prin ținuta aleasă.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°