Neputinţa lui AC Milan în meciul cu Tottenham (0-1) l-a determinat pe căpitanul Gennaro Gattuso să sară la gâtul antrenorului secund al englezilor. Chiar dacă şi-a cerut scuze pentru ieşirea sa nervoasă, „Pitbull“ Gattuso riscă o sancţiune drastică din partea UEFA.
AC Milan a cedat (0-1) prima manşă din optimile Ligii Campionilor contra lui Tottenham, însă a pierdut enorm şi la nivel de imagine. „Milanimale!", au titrat ziarele din Anglia, acuzând durităţile şi gesturile nesportive în lanţ ale italienilor. Spiritele s-au încins în repriza secundă, după o intrare criminală, cu ambele picioare înainte, a „diavolului" Flamini asupra lui Corluka. „A făcut un fault pentru care merită să meargă la închisoare", a spus croatul despre mijlocaşul francez, sancţionat de arbitru doar cu cartonaş galben.
„O ruşine de căpitan"
Scânteia dintre Flamini şi Corluka l-a aprins pe experimentatul Gennaro Gattuso (33 de ani). Încercând să apere interesele coechipierilor, căpitanul milanezilor a intrat într-un conflict verbal pe marginea terenului cu secundul lui Tottenham, Joe Jordan, care s-a trezit cu o mână în gât din partea italianului! „O adevărată ruşine pentru o banderolă purtată de-a lungul timpului de jucători cu carismă, precum Baresi sau Maldini", a scris „The Guardian".
La fel ca celebra rasă de câini agresivi, „Pitbull" Gattuso a „muşcat" tot ce i-a ieşit în cale. La finalul partidei, şi-a dat jos tricoul şi a pornit din nou în urmărirea tehnicianului scoţian, cei doi întâlnindu-se „faţă în faţă", la propriu. „Aş fi pariat o avere pe Jordan. Gattuso a avut noroc că nu s-a trezit cu dinţii scoşi", a comentat incidentul Harry Redknapp, principalul lui Tottenham. Paradoxal, Joe Jordan este unul dintre foştii jucători ai lui AC Milan, evoluând pe „San Siro" în perioada 1981-1983.
"Contra mafioţilor de la Milan am devenit toţi fanii lui Tottenham." @