Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doliu şi tristeţe în familia Filarmonicii Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 16 februarie 2011 ·

Marea şi frumoasa familie a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş şi-a condus pe ultimul drum, marţi, 15 februarie, pe unul din membrii marcanţi ai scenei muzicale târgumureşene, pe violonistul László Alexandru, concertmaestu al Filarmonicii, care a slujit instituţia muzicală etalon a Târgu Mureşului timp de peste două decenii. Răpus de nemilosul cancer la vârsta de doar 56 de ani, László Alexandru lasă un gol limens în sufletul familiei şi a comunităţii muzicale târgumureşene.

“Atăt de subit. Am asistat la degradarea sănătăţii sale. Totul s-a consumat în două luni, ceea ce a fost o perioadă ce cu greu am putut să o traversăm. Am fost alături de el şi am simţit că ne afectează în mare parte dispariţia lui. Ca şi familia lui, aşa şi familia mare a Filarmonicii din Târgu Mureş în care el venea zilnic, avem un sentiment de mare tristeţe, e dureros că scaunul lui va fi gol de acum înainte,” ne-a declarat Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat Târgu Mureş.

Modestia lui László Alexandru

Trecerea în lumea celor drepţi a lui Sanyi, aşa cum l-au cunoscut cei apropiaţi, este deplânsă de întreaga comunitate muzicală târgumureşeană, precum şi de marii muzicieni care au colaborat cu Filarmonica din Târgu Mureş. “A fost un coleg extraordinar, pe lângă faptul că avea nişte calităţi de mare muzician, un violinist de excepţie, cântând în foarte multe ţări. Pe lângă talentul formidabil care-l avea, Sanyi a avut calităţi umane deosebite, în primul rând modestia care îl caracteriza şi care a făcut să fie foarte iubit de orchestră, de noi toţi. Era un caracter cu o conştiinciozitate ceea ce în ziua de azi e foarte important mai ales atunci când ai şi o calitate de lider, gata să se sacrifice.

Când ştiai că este ceva greu, Sanyi era acolo. A fost un om care îi plăcea să fie bine dispus, care dacă erau aspecte care le gândim diferit, a doua zi era b

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 41 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 15 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 35 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 32 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 34 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°