Dinamo mai are două zile pentru a achita suma de transfer înschimbul lui Elis Bakaj, iar oficialii îi asigură pe fani că nuexistă niciun pericol în ceea ce-l priveşte pe albanez!
Fotbalistul a mers ieri în Albania pentru a-şi mai lua dinlucruri, asta după ce Ioan Andone le-a dat jucătorilor trei zilelibere. "Va reveni la Bucureşti împreună cu Demollari, nueste nicio problemă, există un termen de plată care va firespectat, chiar dacă uneori intervin unele întârzieri",au spus ieri şefii dinamovişti, care au avut un mesaj şi pentru ceicare ar dori să-l sufle pe mijlocaş. "Să-şi pună pofta-ncui! Aşteptăm o ofertă peste vreo doi ani, dar cu siguranţă vacosta câteva milioane".
L-ar fivrut CFR
Din câte se pare, pe fir ar fi intrat între timp şi CFR Cluj,însă şefii din "Groapă" dau asigurări că ardelenii nu au nicioşansă! Conform presei de la Tirana, Bakaj a fost cumpărat de Dinamopentru 250.000 de euro. Banii trebuie să fie viraţi cât mai repedecătre omologii dinamovişti de la Tirana.
Zilele trecute, şefii "câinilor" au obţinut un împrumut de la obancă pentru plata integrală a salariilor restante către jucători,fotbaliştilor fiindu-le promis acest lucru la plecarea în Antalya.Tot de aici se va plăti şi suma pentru Bakaj.
"Nu comentez în niciun fel situaţia lui Bakaj. Neîntoarcem în două zile amândoi şi vorbim atunci", SulejmanDemollari, scouter Dinamo
Dinamo mai are două zile pentru a achita suma de transfer înschimbul lui Elis Bakaj, iar oficialii îi asigură pe fani că nuexistă niciun pericol în ceea ce-l priveşte pe albanez!
Fotbalistul a mers ieri în Albania pentru a-şi mai lua dinlucruri, asta după ce Ioan Andone le-a dat jucătorilor trei zilelibere. "Va reveni la Bucureşti împreună cu Demollari, nueste nicio problemă, există un termen de plată care va firespectat, chiar dacă uneori intervin unele întârzieri",au spus ieri şe