Nu ne fascinează Titanicul pentru că a luat cu el 1517 suflete. Dacă numărul morților într-o catastrofă maritimă i-ar aduce vasului notorietatea, atunci Wilhelm Gustloff ar fi trebuit să conducă detașat cu cele 9300 de suflete furate în seara zilei de 30 ianuarie ’45. Iar tulburătoarea poveste cu care este învăluit acest naufragiu nu este imaginația debordantă a lui James Cameron. De altfel, primul film despre Titanic a fost făcut la trei luni după ce acesta s-a scufundat când autoritățile maritime încă adunau morții care se ridicau la suprafață dintre cei prinși în vâltoare odată cu vasul. Regizorul peliculei este un român, Mime Mișu originar din Botoșani, iar filmul a fost descoperit de curând într-un pod dintr-o casă în Germania.

Ne aflăm în perioada Marii Imigrări în care peste 20 de milioane de oameni au intrat în America din care câteva sute de mii erau din Transilvania și Banat.

Titanicul purta în pântecul de oțel 2223 de persoane deși cifrele n-au fost niciodată exacte în aproape 100 de ani, deoarece aproximativ 40 de pasageri nu erau înregistrați. Dintre ei, 1517 au pierit, furați de mirajul luxului și decadenței, al promisiunii că la capătul voiajului îi așteaptă o viață nouă, îndestulătoare care le va asigura un trai decent într-o lume neprihănită, pregătită să-i primească cu brațele deschise. Moartea lor este partea întunecată a basmului care a învăluit grandiosul vas cu abundența și grandoarea lui. Și dacă se gândește cineva că în fața morții suntem egali, la bordul Titanicului această lege a firii nu a funcționat. Clasa I și-a adjudecat cei mai mulți supraviețuitori într-un procent de 62%, clasa a II a 42% iar clasa a III a 25%. Regula Întâi Femeile și Copiii a arătat câte lacune are natura umană în fața unor provocări ale destinului. A fi copil în acele clipe depindea de clasa de unde aveai biletul. De exemplu Lucile Carter de 14 ani de