La Craiova a început construirea unui centru ultramodern de cercetare, diagnostic şi tratament pentru bolnavii de cancer.
Bănia ar putea avea, în doi ani, un centru modern de cercetare şi tratament pentru bolnavii de cancer, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), datorită participării instituţiei la un proiect de investiţii în infrastructura publică, lansat în 2008 prin Competiţia POS-CCE - Program Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Printre obiectivele proiectului, deosebit de amplu, se numără şi construirea unei clădiri pentru departamentul de imagistică, reabilitarea unei aripi din parterul şi demisolul clădirii noi a UMF din bulevardul 1 Mai, achiziţia unor echipamente de cercetare, IT şi mobilier specific.
Realizarea unui astfel de centru este foarte importantă, consideră conducerea UMF Craiova, având în vedere numărul mare de bolnavi de cancer. „Proiectul vizează patologia oncologică şi, în special, cancerul digestiv. Se estimează că 30-40% din populaţia ţării face cancer pe parcursul vieţii. Dintre toate cancerele, aproximativ 50% sunt curabile“, a spus prof. dr. Adrian Săftoiu, rectorul UMF Craiova. Pentru aceşti bolnavi, centrul de cercetare va fi dotat cu cabinete medicale şi opt laboratoare. Pacienţii vor beneficia de mijloace moderne de diagnosticare şi tratament, printre care un computer tomograf cu emisie de pozitroni (PET-CT) şi un RMN de 3 Tesla.
Populaţia va fi principalul beneficiar
Până la realizarea centrului este însă cale lungă. Pe 5 octombrie 2010 a început construirea clădirii pentru Departamentul de imagistică, iar lucrările ar trebui, potrivit proiectului, să fie finalizate până în septembrie 2012, cu condiţia alocării, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a fondurilor necesare. Până acum, s-au cheltuit trei milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 5