Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica acuză: Ungureanu, "acest individ din lumea interlopă", s-a întâlnit cu Băsescu. Ungureanu: Marica se simte încolţit

Publicat in Antena 3, joi 17 februarie 2011 ·

Vasile Marica susţine că, acuzatorul său, Marius Ungureanu, s-a întâlnit cu Traian Băsescu şi că fostul vameş se laudă că a înregistrat discuţia cu preşedintele. Într-o conferinţă de presă, susţinută joi seară, liderul Sed Lex i-a răspuns „acestui personaj Ungureanu, acestui individ din lumea interlopă”, pe care l-a acuzat că ar fi consumator de droguri. Marica a spus şi că "tabla de şah a corupţiei în vămi a fost construită la Cotroceni." De asemenea, liderul Sed Lex a precizat că se va adresa ambasadelor Statelor Unite şi statelor Uniunii Europene, pentru a-şi proteja casa.

„După ieşirea din data de 15 am înţeles ce se întâmplă. Mai mult, când am venit de la Olt am primit informaţia. Acest infractor de drept comun, cunoscut consumator de droguri, a purtat negocieri cu preşedintele României, în perioada 4-14, în aşa fel încât să declare despre mine lucruri neadevarate care nu s-au întâmplat niciodată", a declarat Vasile Marica.

Marica susţine că "tabla de şah a corupţiei în vămi a fost construită la Cotroceni, de domnul Lăzăroiu": "Eram pregătit să mă suspend din funcţie, dar când am înţeles ce se întamplă, am hotărât să lupt, lupt pentru mine. Acea tablă de şah a fost construită la Cotroceni de domnul Lăzăroiu, pentru a da senzaţia de creştere a imaginii preşedintelui României, cu atac direct la liderii de sindicat", a spus Marica.

Marica: Ungureanu s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu

Liderul Sed Lex a continuat precizând că este denigrat fără motiv, mai ales că este urmărit informativ din 1997 fără a fi găsit vinovat de ceva.

„Îl anunţ pe preşedinte că, dacă stă la masă cu infractorii, nu este preşedintele meu. Să denigreze pe cineva care nu a avut niciodată dosar penal, şi am dosar de urmărire informativă din 1997, sunt urmărit informativ permanent şi corect, de statul roman, pentru că puteam să intr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 29 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°