„Egipt, Egipt!“, îi zic şi fac semnul victoriei. El îmi întoarce zîmbetul, mimează (sau nu) entuziasmul şi zice „da, da, Egipt, libertate“. Nu eram în vreo piaţă din Cairo, eram la Cora, în sesiunea săptămînală de hipermarket, bînd o bere de origine daneză în franciza unui fast- food american. Destinatara salutului meu (poate prea) entuziast era o familie arabă. El, ea, trei copii. Toţi mîncau non-halal la masa de alături. Doamna mi-a şi adresat un zîmbet uimit de sub hijabul pe care îl purta. Nu era un burkha (sau purdah, adică perdea, cum îi zic persanii) care să acopere toată faţa. Aşa i-am putut vedea zîmbetul. Imediat după aceea, m-am simţit uşor stînjenit. Poate omul era de-al lui Mubarak sau poate nu avea nici o legătură cu Egiptul şi mă considera un alt ignorant de occidental care îi pune pe toţi arabii într-o oală sau poate, pur şi simplu, fiind cu copiii şi nevasta la cumpărături, nu avea chef de efuziuni şi entuziasme dulcege din partea unui necunoscut. Eram, însă, sub impresia imaginilor. A imaginilor din Piaţa Tahrir, manipulat fiind, în calitate de telespectator, de către televiziunile occidentale (CNN, BBC World şi TV5 Monde). Peste foarte puţină vreme o să aflu cum am căzut de fraier şi am fost emoţionat în urma unei gigantice şi oculte campanii de intoxicare.

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat M-a impresionat lanţul uman făcut de studenţi, în jurul Bibliotecii publice din oraşul Alexandria. Se ţineau strîns de mîini şi ţipau „aici sînt cărţi, aici sînt cărţi“, spre mulţimea scăpată de sub control care dădea să năvălească în instituţie. Au reuşit, biblioteca nu a fost jefuită. Aud că, după o primă noapte de haos, şi Muzeul Naţional din Cairo a fost protejat în acelaşi mod, de oameni care au făcut, voluntar, de gardă. Apoi a venit armata şi a preluat paza obiectivului. Voi afla că a fos