Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leasingul operaţional ar putea accelera cu 15% în acest an

Publicat in Curierul, joi 17 februarie 2011 ·

LeasePlan: Asistăm la o tendinţă de creştere a pieţei de leasing operaţional în totalul pieţei de leasing auto

''Clienţii încep să ia în considerare din ce în ce mai mult beneficiile, în special în actualul context''

În România aceste servicii au o pondere de aproape 18% din totalul pieţei de leasing auto, iar în ţările din vestul Europei depăşesc 30%

Afacerile LeasePlan România s-au majorat anul trecut cu 150% faţă de 2009, la 25,6 milioane euro, pe fondul creşterii flotei de vehicule cu 87%, potrivit datelor companiei.

Flota companiei număra la sfârşitul anului trecut 4.820 de vehicule. Valoarea portofoliului LeasePlan România s-a dublat anul trecut, ajungând astfel la 36,7 milioane de euro, pentru 2011 compania estimând atingerea unui nivel de 37,6 milioane de euro la un parc auto de 6.000 de unităţi. "Asistăm la o tendinţă de creştere a pieţei de leasing operaţional în totalul pieţei de leasing auto. Unul dintre motive este acela că piaţa este încă la început. În timp ce în România acest tip de servicii reprezintă aproximativ 18% din totalul pieţei de leasing auto, în ţările din vestul Europei acestea deţin o pondere de 30-40%", a declarat, ieri, directorul general al LeasePlan România, Bogdan Apahidean, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că se aşteaptă ca leasingul operaţional să crească cu aproape 15% în acest an, la

35-37.000 de unităţi în administrare şi o valoare a pieţei de profil de peste 250 milioane de euro. În 2010, acest sector a urcat cu aproximativ 20%.

Ce beneficii aduce leasingul operaţional

Din totalul vehiculelor administrate de LeasePlan, 82% se află în sistem complet de leasing operaţional, iar pentru 17% din acestea se asigură doar serviciile de gestionare a flotei, restul fiind în sistem net operaţional leasing (pentru care s-a asigurat doar finanţarea). "Clienţii încep să ia în

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°