Sucevenii, care nu s-au îmbolnăvit încă, sunt sfătuiţi să se vaccineze pentru a nu se infecta cu viruşii gripali.
Temperaturile scăzute de săptămâna trecută au făcut victime în rândul sucevenilor, care s-au prezentat în număr mare la medici prezentând simptome de gripă şi infecţii ale căilor respiratorii.
Astfel, medicii specialişti au diagnosticat pe parcursul unei săptămâni 38 de cazuri de îmbolnăviri prin gripă. Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a precizat că din cele 38 de cazuri de gripă, şapte au necesitat internarea, fiind vorba despre un copil şi restul adulţi.
Cele mai multe cazuri, 23 la număr, s-au înregistrat în municipiul Suceava, alte zece în Câmpulung Moldovenesc, în Rădăuţi şase îmbolnăviri, iar în Siret a fost semnalat un singur caz.
Pe grupe de vârstă, cei mai afectaţi de gripă sunt adulţii cu vârste între 30-64 ani, urmaţi de tinerii între 15-29 ani. Cele mai puţine cazuri de acest gen s-au înregistrat în rândul bătrânilor şi al copiilor cu vârste cuprinse între 5-14 ani.
„De la Institutul Cantacuzino nu a mai fost confirmat niciun caz de gripă nouă, dar sfătuim populaţia să se vaccineze în continuare şi să ia măsuri de protecţie“, a precizat Adrian Popescu.
Amintim că primele două cazuri de gripă de sezon au apărut în judeţul nostru la începutul acestei luni. Până acum, peste 42.400 de doze din vaccinurile trimise de Ministerul Sănătăţii către DSP Suceava au fost utilizate pentru vaccinarea persoanelor din categoriile cu risc.
Medicii suceveni au raportat DSP Suceava şi 2.866 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 1.081 pneumopatii acute, înregistrate în ultima săptămână.
„Vremea este prea schimbătoare şi de aceea oamenii se îmbolnăvesc uşor. Eu doar am răcit uşor săptămâna trecută, dar fiica mea e