În caz de forţă majoră, cei 33 de ortaci chilieni rămaşi blocaţi în mina din San Jose din Chile în urma unui accident din august 2010 s-au gândit să-şi pună capăt zilelor, iar la nevoie, din cauza foamei şi a lipsei de provizii, să recurgă la canibalism. Aceste terifiante lucruri sunt povestite în cartea „Înmormântaţi de vii. Adevărata poveste a celor 33 de mineri chilieni", apărută la 14 februarie şi scrisă de jurnalistul american Jonathan Franklin. Dacă lucrurile ar fi ajuns să se petreacă astfel, se repetau, într-un fel, cele întâmplate după tragedia aviatică de la 13 octombrie 1972. Atunci, un avion uruguayan cu 45 de persoane la bord s-a prăbuşit în Anzii Cordilieri, 29 dintre ele decedând, 16 supravieţuind după ce s-au hrănit cu foştii colegi de zbor. Revenind la minerii din Chile, trebuie spus că, în primele 16 zile care au urmat prăbuşirii minei, cei 33 rămaşi la peste 600 de metri sub pământ s-au hrănit cu peşte (ton) pe care-l mai aveau la ei şi l-au împărţit frăţeşte. Azi, la aproape peste cinci luni de la dramă, cei mai mulţi dintre ei suferă de tulburări psihologice post-traumatice. Dar, ca trimiterile la tragedia zborului 571 al Fuerza Aerea Uruguaya să nu se oprească aici, mai notăm că operaţiunile de aducere la suprafaţă a celor 33 mineri au debutat pe 13 octombrie 2010, zi în care, în urmă cu 27 de ani, avea loc catastrofa aviatică din Anzii Cordilieri.

„Cu sau fără hrană, mi-am zis că trebuie să ies de acolo", a declarat Mario Sepulveda, cel de al doilea miner scos la suprafaţă. Într-un interviu acordat emisiunii „6o Minutes" a canalului american de televiziune CBS, el a declarat nişte lucruri care ar fi trebuit marcate, probabil, cu bulină roşie: "Cum (să supravieţuiesc - n.n.)? M-am întrebat care va fi minerul care-şi va pierde primul cunoştinţa şi cum îl puteam mânca. Pot să vă promit că aşa ceva nu m-ar fi deranjat. Acest lucru nu-mi c